Expresul

OT PLDM Ungheni: O parte din semnatarii Declarației de susținere a noii majorități parlamentare urmau să fie excluși din partid

După declarația consilierilor raionali, a primarilor și consilierilor locali PLDM din Cahul și cea a aleșilor locali liberal-democrați din Glodeni, astăzi presa a primit o declarație similară și din partea primarilor și consilierilor din Ungheni, scrie Ziarul Național. Toate declarațiile par însă a fi trase la indigo. Bănuială confirmată de declarația de la Ungheni în care semnatarii scrisorii au uitat să înlocuiască punctele de suspensie de la începutul textului, cu denumirea organizației „revoltate” de faptul că „sunt nesocotiți și desconsiderați chiar de cei care au ajuns lideri centrali ai partidului”.

Declarația semnată de 11 membri ai PLDM din raionul Ungheni informează că aceștia cred că plecarea în opoziție este contraproductivă. „A face opoziție față de un guvern care își asumă obiective comune cu cele ale PLDM nu va aduce beneficii alegătorilor noștri și cu atât mai puțin partidului”, scriu cei care au uitat să indice în declarație organizația de partid din care fac parte.

Contactat telefonic de către redacția Expresul, Oleg Belbas, președintele organizației teritoriale Ungheni a PLDM, a spus că semnatarii declarației respective demult nu mai erau membri activi ai formațiunii. ”Unii dintre ei au funcții și clar că se tem pentru fotoliile lor”, a explicat dînsul. Mai mult ca atît, Oleg Belbas a spus că o parte dintre ei urmau să fie excluși din partid.

În aceeași ordine de idei, liderul liberal-democraților ungheneni a remarcat: ”M-au telefonat cei de la Publika TV, anunțîndu-mă că vor să vină la Ungheni ca să le dau o declarație. Le-am zis din start: ”Degeaba veți veni, că nu veți auzi de la mine ceea ce vă doriți”. Și nu au mai venit”. Potrivit lui Oleg Belbas, organizația teritorială Ungheni PLDM rămîne viabilă și s-a declarat pentru susținerea ultimei decizii a Consiliului Politic al PLDM.

”La cel fel de stabilitate ne cheamă alde Ghimpu sau Lupu? Fiți serioși! Lăsați stabilitatea asta de șase ani”, a spus, la final dînsul.

(1 vizualizări)