Imagine simbol. Sursa: claconnect.com
Imagine simbol. Sursa: claconnect.com

Organizațiile societății civile susţin iniţiativa Președintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae TIMOFTI, de a impune criterii de integritate candidatului la funcția de Prim-ministru și îi solicită, în calitate de garant al Constituției Republicii Moldova, să facă față oricăror presiuni și încercări de a aduce la guvernare persoane compromise şi de a submina legalitatea şi corectitudinea activității instituțiilor de stat.

Urmare a multiplelor scandaluri de corupție din ultimii ani în toate cele trei puteri de stat, populația Republicii Moldova a pierdut încrederea în capacitatea autorităților de a guverna țara în interesul național şi nu în interesele personale sau de grup. Inabilitatea Parlamentului de a învesti un guvern funcțional a adâncit criza politică, tărăgănând reformele așteptate de societate și spulberând speranțele la o investigare imparțială a furtului din sectorul bancar. Este regretabil faptul că participanții la negocierile cu șeful statului nu au condamnat încercarea de a influența Președintele în luarea deciziei de desemnare a candidatului la funcția de Prim-ministru, iar instituțiile de drept nu au luat atitudinea corespunzătoare față de acest caz.

Un prim pas în restabilirea credibilității guvernanţilor ar fi asigurarea unui proces de consultări transparente pentru desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru și luarea unei decizii care ar garanta supremația legii în Republica Moldova.

Organizațiile semnatare reiterează declarația din 5 ianuarie 2016 despre eșuarea tentativei Parlamentului de investire a Guvernului ca urmare a lipsei cvorumului. Chemăm în continuare Parlamentul să se convoace pentru a se expune prin vot asupra Programului de activitate și a listei Guvernului Sturza, iar Președintele Republicii să demareze consultările pentru desemnarea unui alt candidat la funcția de Prim-ministru doar după primirea hotărârii Parlamentului de neacordare a votului de încredere. Dacă totuși, Președintele Republicii Moldova decide să desemneze un candidat propus de majoritatea parlamentară, atunci solicitam să-și utilizeze toate drepturile atribuite legal pentru a desemna doar un candidat integru și asupra căruia nu planează suspiciuni de corupție, și cerem:

– asigurarea unui proces transparent al dezbaterilor privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru;

– verificarea prealabilă a candidatului la funcția de Prim-ministru și a tuturor candidaților la funcțiile de membri ai Guvernului Republicii Moldova privind corespunderea criteriilor de integritate;

– asumarea de către candidatul la funcția de Prim-ministru și toţi candidații la funcțiile de membri ai Guvernului Republicii Moldova a obligațiunii de a semna, pe propria răspundere, Declarația de integritate după modelul anexat cu ulterioara instituționalizare a Declarației de integritate, prin propunerea amendamentelor la Legea Nr.199 din 16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

Lista semnatarilor:

AO ADR „Habitat”, Asociația Europeană a Tinerilor Antreprenori, Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltare Durabilă, Asociatia Femeilor Profesioniste si de Afaceri din Moldova (BPW Moldova), Asociația Micului Business din Moldova, Asociația Presei Independente (API), BIOS, Centrul „DIALOG-Pro”, Centrul de Jurnalism Independent, Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul Pro Marshall din Republica Moldova, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), EXPERT Grup, IDIS Viitorul, Institutul de Politici Publice, Mișcarea Ecologică din Moldova, PROMO-LEX, REC-Moldova, TERRA 1530, Transparency International Moldova

 

ANEXA

MODEL

DECLARAŢIE DE INTEGRITATE

Subsemnatul/subsemnata, ____________________________________________, fiind propus/ă la o funcţie de demnitate publică în cadrul Guvernului Republicii Moldova, declar pe propria răspundere faptul că întrunesc următoarele criterii de integritate:

– nu sunt și nu am fost implicat(ă) în comiterea de infracțiuni, evaziuni fiscale, acte conexe corupției sau fapte de comportament corupțional;

– nu am fost condamnat(ă) și nu am dosare deschise care mă vizează;

– nu sunt și nu am fost implicat(ă) în obținerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate sau în cazuri de conflict de interese;

– nu am încălcat legislația electorală în perioada alegerilor, nu am obținut voturi prin fraudă sau prin acte de corupere politică;

– nu sunt și nu am fost implicat(ă) în acte de sfidare a moralei publice;

– nu sunt și nu am fost implicat(ă) în acțiuni și fapte care contravin statului de drept;

– nu am colaborat cu serviciile secrete sovietice și cu astfel de structuri ale altor state;

– am întocmit cu bună credință şi corect informația din CV-ul meu;

– Instituțiile de învățământ pe care le-am absolvit sunt recunoscute oficial, iar diplomele de studii care îmi aparțin sunt autentice;

– nu am făcut declarații ce au caracter discriminatoriu, xenofob sau rasist și nu susțin astfel de discursuri.

În cazul în care se va constata că informațiile reflectate în prezenta declarație nu corespund realității, sau în cazul în care voi întreprinde acțiuni care contravin criteriilor indicate în această declarație, va putea fi solicitată revocarea mea din funcția deținută.

 

Data, locul, semnătura

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(6 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: