Cupressus
Cupressus

Vine Crăciunul și bradul de Crăciun este unul din elementele principale, dar poți merge și pe alternativa de a alege alte conifere de interior, iar pe unele dintre ele le poți ține în ghivece, pentru decor, și dincolo de perioada sărbătorilor de iarnă.

Cupressus (i se mai spune si chiparos) este una dintre cele mai bune alegeri în acest sens. Este  un arbore rășinos, cu frunza veșnic verde, care poate sta o bună bucată de vreme în ghiveci, în casă. Simplitatea, bunul gust, aerul cald, verdele de o dulceață incredibilă al arborelui de Cupressus fac împreună un decor de Crăciun perfect, potrivit pentru apartamentele mici, dar binevenit pentru orice spațiu.

Prea multe detalii nu sînt de dat. Ceea ce este de remarcat, e ușurința realizării decorului. Cupressus poate sta iarna în casă, vara pe terasă, iar după ce crește mai mare poate fi transplantat în grădină. Suportă cu ușurință seceta, dar temperaturie sub minus 20 de grade îl poate afecta.

Se recomandă plantarea chiparosului în locuri ferite de vînt. Preferă solurile fertile și bine drenate, nisipoase, dar suportă și soluri lutoase.

Chiparosul crește încet și e struc interzisă tunderea lui. Îi place lumina. În ghiveci, poate rezista cîteva zile și într-un loc mai puțin prietenos – de exemplu, în hol, unde nu este lumină, sau într-un colț dintr-o cameră, atîta vreme cît primește suficientă apă.

Pentru decorul de Crăciun e binevenit o plantă de 1-3 ani. Verdele minunat și desimea pufoasă pe care o are, este suficientă pentru a crea o atmosferă deosebită de sărbători. O ghirlandă de lumini albe, strălucitoare, în jurul ghiveciului, un fes de Moș Crăciun și o farfurie cu portocale în preajmă sînt detaliile minime de care ai nevoie pentru a aduce aerul de sărbătoare elegantă, autentică și foarte personală în casă.

Cupressus nu suportă globulețele, așa că este de dorit să nu agăți nimic pe crenguțele lui.

Deci, dacă vrei decor de Crăciun în casă, dar nu ai nici timp pentru a face amenajări, nici bani foarte mulți de investit, daca ești împotriva tăierii brazilor, cea mai bună soluție este un Cupressus în ghiveci.

Și mai impresionant ar fi să ai două-trei ghivece de Cupressus, de dimensiuni diferite. În acest caz, poți face un aranjament cu totul special.

După 4-5 ani, trebuie mutat în gradină, unde este extrem de decorativ. Chiparosul este foarte puțin pretențios și poate sta iarna în casă, vara pe terasă, iar după ce crește mai mare poate fi transplantat în grădină.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(70 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: