Expresul

Plecări din PLDM la Ungheni. OT PLDM Ungheni reacționează

Opt primari și un consilier raional din Ungheni au anunțat că părăsesc Partidul Liberal Democrat din Moldova. O parte din ei au anunțat despre aceasta pe data de 31 octombrie, alta – pe data de 3 noiembrie curent.

Aceștia au anunțat plecarea din formațiune prin două declarații comune. Este vorba despre primarii:

  1. Serghei Gorea, com. Petrești
  2. Victor Robuleț, com. Cioropcani
  3. Mihail Burlacu, com. Zagarancea
  4. Victor Baltag, com. Todirești
  5. Valeriu Todirica, s. Bușila
  6. Ana Dicusar, com. Cetireni
  7. Galina Varvariuc, com. Valea Marea
  8. Gheorghe Filipovici, com. Boghenii Noi

Consilierul raional care a plecat din PLDM este Victor Reznic, şeful Inspectoratului Fiscal din Ungheni. Un alt consilier raional din partea aceleiași formațiune, Serghei Nagherneac, a semnat inițial declarația, ulterior, însă, și-a retras semnătura.

 

Organizația teritorială a PLDM a reacționat la aceste plecări prin altă declarație pe care vă invităm s-o citiți mai jos.

OT Ungheni a PLDM condamnă gestul foștilor colegi de partid care, de-a lungul anilor, s-au bucurat de toată susținerea PLDM, au beneficiat de finanțări și sponsorizări consistente, iar acum, cînd formațiunea trece prin clipe mai complicate, au dat bir cu fugiții.

Nu ne miră comportamentul lor, căci majoritatea au devenit șantajabili și au fost ”cumpărați” cu ușurință. Iată care sînt ”eroii”-trădători: Mihai Burlacu, primar de Zagarancea; Serghei Gorea, primar de Petrești; Ana Dicusar, primar de Cetireni. Toți trei au fost, anterior, membri ai PCRM. Printre ”eroii”-trădători se numără și Victor Baltag, primar de Todirești. Nu e la prima sa trădare. Anterior, a trădat și Partidul Liberal. Sau Vasile Casian, primar de Sculeni. Anterior, a fost membru al Partidului Democrației Sociale, pe care l-a trădat. În lista ”eroilor” din ultimele zile mai sînt: Gheorghe Filipovici, primar de Boghenii Noi, Valeriu Toderica, primar de Bușila, Galina Varvariuc,primar de Valea Mare, Victor Robuleț, primar de Cioropcani.

Cu toții au beneficiat, de-a lungul anilor, de numeroase ajutoare, în valoare de sute de mii de lei, de asistența și susținerea partidului în soluționarea problemelor comunității. Unii dintre ei au avut parte de ”otkat”-uri solide, astfel că s-au trezit, în prezent, vulnerabili și șantajabili, cu dosare în instanțe. Nu este întîmplător faptul că au plecat toți odată, semnînd unul și același text (pe care, probabil, unii dintre ei nici măcar nu l-au citit) și dînd dovadă de lașitate. Textul respectiv a fost semnat și de către consilierul raional Victor Reznic, el și șef al Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ungheni. A decis (sau a fost impus?) să plece, după ce și-a rezolvat numeroase probleme personale, după ce a beneficiat de diverse deplasări în străinătate etc.

OT Ungheni a PLDM declară cu toată responsabilitatea că, prin plecarea acestor persoane, partidul devine mai puternic, căci se curăță de oameni care nu au nimic în comun cu onestitatea, verticalitatea, corectitudinea. Noi le urăm succes foștilor colegi. PLDM va merge înainte cu oameni de calitate, oameni cu care, într-un final, vom face schimbarea. Așa să ne ajute Dumnezeu.

 

Citiți mai jos declarația integrală a foștilor membri PLDM.

Imagini: Publika

(15 vizualizări)