expozitie
În fotografie: Expoziția de la Călărași

Pentru o zi, centrul orașului Călărași s-a transformat într-o mică Europă. La 30 septembrie, în scuarul de vizavi de biblioteca raională ”Grigore Vieru”, a fost organizată o expoziție inedită de fotografii infografice despre proiectele europene, realizate în regiunile republicii. Au fost inițiuate și discuții publice despre conținutul, impactul și importanța procesului de integrare europeană. Simultan au fost distribuite materiale informative despre proiectele europene implementate și peste 500 de pașapoarte ale acestora.

”Publicul s-a arătat deschis pentru discuţii şi a admirat realizările diverselor localităţi, obținute  cu ajutorul fondurilor europene”, a menționat Lilia Levco, coordonatoare locală. Pe unul dintre panouri s-a regăsit și un proiect al comunei Tuzara. Este vorba de reparația grădiniței ”Prichindel” din fonduri europene.

”Expoziția respectivă a fost prezentată în zece raioane, iar comuna Tuzara se mîndrește cu faptul foarte multă lume a aflat despre realizările sale”, a mai spus Lilia Levco.

Cu o zi înainte, pe 29 septembrie, în incinta bibliotecii ”Grgore Vieru” s-a desfășurat și o dezbatere publică referitor la impactul și beneficiile integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, la care au participat oameni de diferite vîrste. Galina Agafița, directoarea bibliotecii, s-a arătat satisfăcută de faptul cum a decurs evenimentul. ”A fost o activitate frumoasă. Asemenea dezbateri sînt foarte benefice, deoarece cetățenii primesc răspuns la întrebările care-I frămîntă direct de la specialiștii în domeniu”, susține dînsa.

De notat că aceste două activități au fost organizate de Centrul ”Contact” în cadrul proiectului ”Campanie de informare şi sensibilizare a publicului din regiunile nord şi centru despre impactul şi beneficiile integrării europene a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), prin intermediul Programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” implementat de FHI 360.

Portivit Liliei Porumb, coordonatoare de program la Centrul ”Contact”, scopul proiectului este ca cetățenii din regiunile de nord şi centru ale Republicii Moldova să conştientizeze impactul pozitiv al integrării europene asupra situaţiei social-economice, să cunoască despre proiectele europene realizate în aceste regiuni şi importanța lor pentru comunităţile în care locuiesc. ”Sînt cetățeni care salută inițiativa noastră și ne susțin, dar sînt și dintre cei care se arată sceptici”, conchide Lilia Porumb.
În acest sens, e nevoie de multă răbdare și multe explicații.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(2 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: