Plante potrivite pentru bucătărieIndiscutabil, plantele decorative sînt cele mai frumoase accesorii ale unei locuințe. Fiecare încăpere trebuie să aibă plantele ei, în funcție de lumina de aici, de poziționarea ei, de mobilier etc.

Astăzi vom vorbi despre plantele cele mai potrivite pentru bucătărie. În acest sens, ar fi utilă și o listă, cu atît mai mult cu cît bucătăriile, de cele mai multe ori, nu oferă condițiile tocmai ideale pentru plantele de casă. Aceste plante potrivite pentru bucătărie au nevoie de un loc însorit, au nevoie de umiditate și de aer curat, dar și de o temperatură constantă.

Pervazul ferestrei este locul tradițional, unde pot fi plasate plantele potrivite pentru bucătărie. Dar le puteți agăța, le puteți fixa pe rafturi, la înălțimea ferestrei.

În lista cu plante potrivite pentru bucătărie se află plantele aromatice, care cresc fumos și sănătos, sînt prolifice și se adaptează ușor la condițiile din bucătărie. De exemplu, menta, cimbrul, rozmarinul cresc bine în bucătărie. La fel și maghiranul, tarhonul, usturoiul, busuiocul sau salvia. Sînt nu doar aromate, dar și pot fi folosite în bucate.

Lista cu plante potrivite pentru bucătărie este, însă, mai lungă.

Lămîiul pitic este ideal în bucătărie. Dar este unul dintre cel mai dificil de întreținut. Are nevoie de căldură, lumină și nu suportă curenții de aer. Este, în schimb, rezistent la schimbările de temperatură și nu este deranjat de aburi și umezeală.

Foarte bine se simte la bucătărie violeta africană sau violeta de Parma. Este o planta veselă, mereu înflorită și este perfectă în acest spațiu. Iubește lumina și căldura, de aceea este indicat să fie amplasată în apropierea ferestrei de la bucătărie sau chiar pe pervaz.

O altă plantă potrivita pentru bucătărie este și begonia. Înflorește în permanență, dacă are toate cele necesare, este foarte frumoasă și veselă. Florile sale pot fi de diferite culori. Dar atenție, begonia e foarte sensibilă la curenții de aer rece, dar și la căldurile exagerate. Are nevoie de  lumină naturală.

Pe lista cu plante potrivite pentru bucătărie se mai numără: cactușii, feriga și mușcatele pitice. Cele din urmă pot bucura privirea perioade îndelungate cu florile lor, aducînd un aer de prospețime și creînd o bună dispoziție celor ce se află în bucătărie.

Cactușii, deși, în mare majoritate, sînt țepoși,  fac orice bucătărie mai jucăușă, lăsîndu-și amprenta sa aici.

Indiferent pentru ce plante veți opta la bucătărie, contează să le găsiți locul cel mai potrivit ca să se dezvolte în armonie și să vă bucure prin frunzișul și florile lor.

(733 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550