În fotografie: Ion Artene
În fotografie: Ion Artene

Ziua de 8 iulie a fost una decisivă pentru Ion Artene, directorul Oficiului Cadastral Teritorial Nisporeni. În acea zi, dînsul a fost ales președinte al raionului Nisporeni, cu votul a 20 de consilieri din cei 33.

Citiți mai jos un interviu cu noul președinte al raionului Nisporeni.

Vă mai amintiți cum ați fost primit la noul serviciu?

De o bună parte – foarte bine, călduros. Alții, însă… Au fost și dintre cei – reprezentanți ai unor partide politice – care nu au fost satisfăcuți. Este vorba de oponenții noștri politici. Acum, fiecare are niște așteptări, cerințe, pun condiții. Cred că, în așa mod, se valorifică niște chestii, apar legături mai trainice, mai durabile, dar și o înțelegere mai bună.

Am avut deja și o ședință extraordinară, în cadrul căreia a fost aprobat regulamentul de funcționare a aparatului președintelui, au fost create un șir de comisii… Adică, urmăm niște etape care sînt strict necesare pentru o activitate cît mai bună a consiliului.

Pînă nu demult, la Nisporeni au existat doar doi vicepreședinți. De ce ați decis acum să măriți numărul lor pînă la  trei?

Analizînd activitatea recentă a consiliului, luînd în calcul volumul de investiții care, în ultimii ani, a fost destul de mare, peste 800 milioane de lei, s-a constatat că este necesară o astfel de schimbare. Se investesc bani și în învățămînt, și în cultură, și în sport, și în construcții, și în infrastructură. De aceea, e nevoie de a monitoriza și a duce cu succes pînă la capăt toate proiectele, iar numărul lor, desigur, va fi în creștere. Este nevoie de dirijare, de verificare continuă, de a menține la creion toate cheltuielile și toate activitățile.

Ați reușit deja să vă adaptați la noul loc de muncă?

Pot să spun că am ”intrat” în toate nuanțele calității de președinte al raionului. Am avut și întîlniri la un nivel foarte înalt. Am avut în vizită un grup de lucru referitor la implementarea proiectului de construcție a apartamentelor sociale, un proiect destul de grandios pentru Nisporeni. Am avut o întîlnire cu o delegație de la Agenția de Dezvoltare Austriacă și reprezentanți ai Uniunii Europene referitor la proiectul ”Prut-Nisporeni”, și acesta un proiect de amploare. Deci, muncim.

V-ați stabilit și prioritățile pentru următorii patru ani? Ce planuri aveți?

Avem planuri grandioase. Totodată, avem și posibilități de realizare a lor. Un proiect primordial ar fi renovarea stadionului raional. După capacitatea și mărimea lui, probabil este unul dintre cele mai importante din republică, dar, nefiind utilizat mai mulți ani la rînd, s-a deteriorat. În prezent, stadionul se află într-o stare delăsată. Este nu doar necesar, dar și foarte important să reînviem acest obiect. Generația tînără crește, se afirmă, vor posibilități, vor activități sportive. Totodată, ne propunem reparația mai multor porțiuni de drum local. Chiar avem o decizie în acest sens, pentru proiectarea unui drum spre tabăra de odihnă ”Codru” din Mîrzoaia. Este și drumul de acces spre mănăstirea ”Ștefan cel Mare”, care se construiește în preajma Crucii Mîntuirii Neamului Românesc. Un drum bun ar fi și un imbold pentru un traseu turistic.

Credeți, totuși, că veți reuși, că veți face față lucrurilor?

Propunerea de a accepta postul de președinte de raion a fost o surpriză pentru mine. Dar, analizîndu-mi activitatea anterioară, posibilitățile, discutînd cu echipa de consilieri care a venit cu inițiativa, am ajuns la concluzia că sînt resurse: și intelectuale, și fizice – pentru a lucra. Pot să spun cu toată certitudinea că, împreună, vom reuși. Or, lucrul se bazează pe conlucrare și activitate în echipă.

Credeți că activitatea în domeniul cadastrului vă va ajuta? Experiența pe care ați acumulat-o vă va fi de folos acum? Sau trebuie s-o luați de la capăt?
Am muncit, în cadastru, timp de 15 ani. În această perioadă, am avut foarte multe tangențe cu administrația publică locală, cu primăriile din raion, cu inginerii cadastrali. Trebuie să spun că, imediat după absolvirea Facultății de construcții industriale și civile, am fost angajat în calitate de inginer cadastral la Primăria Nisporeni. Am făcut și masteratul în drept constituțional și administrativ, așa că, zic eu, sînt pregătit pentru această muncă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(29 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: