Expresul

V-ați pus vreodată întrebarea cît costă editarea unui ziar? – Cît costă

Imagine simbol: stelapopa.unimedia.md

Credeți cumva că cei șapte, opt  sau zece lei pe lună, cam cît costă un abonament lunar la edițiile periodice, acoperă toate cheltuielile de editare a unui ziar? Nici pe departe.

Să facem un simplu calcul. Lunar, pentru tiparul unui ziar săptămînal, precum este ”Expresul”,  se cheltuie peste 12 mii de lei. Atenţie: doar pentru tipar!

Dar mai există și multe alte cheltuieli. Ca să lucrezi asupra unui ziar, ai nevoie de, cel puțin, o încăpere. Ei bine, chiria, la ora actuală, e de aproximativ 6 euro pentru un metru pătrat. Nu poți sta, o echipă întreagă, într-un spațiu de 5-10 m.p. ”Expresul”, de exemplu, închiriază aproximativ 25 m p.

În plus, există cheltuieli de întreținere. Este vorba de curent electric, apă, încălzire, telefon, internet. Oricine cunoaște prețurile, așa că nu vom insista.

Urmează cheltuielile de transport. Ca să realizezi un ziar de calitate, e nevoie să te miști, să te deplasezi, iar fiecare litru de benzină costă peste 17 lei. Lunar, pentru deplasările efectuate,  cheltuim circa 200 de litri de benzină. Iar mașina e mașină: are nevoie de reparație, de profilaxie, de schimbarea roților vara și iarna, a uleiului, de asigurări, testări… Toate costă.

Mai există și o altă categorie de cheltuieli. Utilajul. Orice ziarist are nevoie de un aparat de fotografiat performant, de un reportofon, de un calculator sau laptop bun. Dacă vrei să fii în pas cu timpul, trebuie să le tot reînnoiești. În plus, cele vechi se mai defectează și trebuie reparate. Un simplu exemplu: chiar recent, a trebuit să dăm la reparație unul dintre aparatele noastre de fotografiat. Ne-a costat peste 1000 de lei.

Să nu uităm de salarii și onorarii. Și de serviciile poștei, căci altfel cum ar ajunge ziarul la destinatari. Acum v-ați lămurit de ce, uneori, ziarul este împînzite cu reclamă?

(53 vizualizări)