Expresul

Tratează bolile de piele cu plante medicinale

Galbenele
Imgine simbol: www.frunza-verde.ro

Sezonul estival vine la pachet nu numai cu vacanţă şi distracţie, ci şi cu diverse afecţiuni care ne pot da peste cap voia bună. Bolile de piele reprezintă o mare problemă pe timp de vară. Iată cîteva plante care te vor ajuta să  uiţi de durere.

  1. Pătrunjelul

Este indicat pentru aproape orice afecţiune a pielii. Se fierb 4-5 rădăcini într-un litru de apă, timp de 15 minute. Se lasă să se racească, apoi se foloseşte atît pe cale internă, cît şi externă, pe zonele afectate, care vor fi spălate în prealabil cu apa amestecată cu un vîrf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Tratamentul se face zilnic timp de o saptămînă, urmînd a fi reluat după o saptamînă de pauză.

  1. Leurda

Acţionează ca depurator al sîngelului, stomacului şi intestinelor, ale căror probleme se pot manifesta prin urticarie, acnee, abcese etc. Se administrează ca atare (frunze) sau sub formă de tinctura din bulbi, care se toacă mărunt, împreună cu frunzele, şi se lasă la macerat, în 500 ml de alcool de 40 de grade, timp de doua săptămîni. Vasul (de sticlă) se va agita de doua ori pe zi. În final, lichidul se va strecura şi se va păstra în frigider. Se va lua cîte o linguriţă de 3-4 ori pe zi.

3. Usturoiul

Este imbatabil în stare crudă, dar dacă nu-ti surîde ideea de a-l mînca în felul acesta, îl poţi adăuga în mîncare sau îl poţi lua sub formă de capsule. Este recunoscut drept un antialergic natural valoros, fiind obligatoriu în tratamentele dermatitelor si eczemelor de contact.

  1. Scorţişoara

Se fierbe la foc domol 8 beţisoare în patru căni de apă, timp de 5 minute. Fiertura se lasă la infuzat 45 de minute, după care poate fi utilizată atît intern, cît şi extern. Este eficientă în cazul unor ciuperci.

  1. Gălbenele

Se ţin comprese cu tinctura de gălbenele pe locul afectat. Operaţiunea durează o oră şi se face de două ori pe zi, pînă la vindecarea completă.

Stela Trifan, student stagiară

(15 vizualizări)