pldmRegrupare de forțe în Organizația Teritorială Ungheni a Partidului Liberal Democrat din Moldova. Președintele formațiunii din ultimii șase ani, Iurie Toma, el și președinte al raionului Ungheni,  a fost tras pe dreapta.

Pe 14 martie, la conferința OT Ungheni a PLDM s-a decis: e nevoie de un suflu nou.  Prin vot secret, marea majoritate a delegaților la conferință a optat pentru un nou președinte. Este vorba de Oleg Belbas, directorul Agenţiei Teritoriale Vest  a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. A absolvit, în 2002, Universitatea de Stat de Medicină si Farmacie „Nicolae Testimiţeanu”,  cu specializarea medic de familie, iar în 2010 – Universitatea Agrară de Stat din Moldova, la specialitatea business și administrare.

Din 2008, este membru activ al PLDM. În 2010, a fost ales vicepreşedinte al OT PLDM Ungheni, membru al biroului permanent. Începînd cu anul 2011, este consilier raional din partea PLDM, iar din 2013 – peşedintele Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor al PLDM Ungheni.

La conferința din 14 martie 2015, dînsul a fost ales în calitate de președinte al OT PLDM Ungheni cu 109 voturi.

Contracandidatul său, Iurie Toma, a acumulat doar 65 de voturi.

Imediat după alegerea făcută de colegii săi, Iurie Toma a postat pe pagina sa de facebook un citat relevant: ”N-am să renunț niciodată la ceea ce-mi doresc să fac. Am să mă ridic de atîtea ori , încît pînă și viața se va plictisi să mă doboare”. Întîmplător sau ba, cam în aceeași perioadă și Oleg Belbas postează un citat: ”Nimic nu este permanent.

Chiar și necazurile sînt trecătoare”, preluat de pe același site.

Urmează un nou citat postat de Iurie Toma: ”Timpurile grele vor scoate totdeauna la iveală prietenii adevărați”. Și Oleg Belbas postează, la rîndul său, un citat: ”Înainte de a vorbi, ascultă. Înainte de a reacționa, gîndește. Înainte de a cheltui, cîștigă. Înainte de a critica, așteaptă. Înainte de a te ruga, iartă. Înainte de a renunța, încearcă”. Să fie un sfat pe care i-l oferă predecesorului său?

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(2 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: