Imagine simbol: www.emaramures.ro
Imagine simbol: www.emaramures.ro

Două gimnazii din raionul  Nisporeni și o grădiniță din raionul Călărași vor fi finanțate de către Fondul pentru Eficiență Energetică. Este vorba de gimnaziul ”Valeriu Bulicanu” din Boldurești,  Nisporeni, gimnaziul ”Mihai Eminescu” din orașul Nisporeni și grădinița ”Albinuța” din Sadova, Călărași.

Proiectele  au fost aprobate la ședința Consiliului de Administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică din 20 februarie curent. Și la Boldurești, și la Nisporeni, și la Sadova noi am fost cei care am adus noutatea.

Toate trei instituții urmează să fie reabilitate, termoizolate și, pe lîngă faptul că le va fi mult mai cald, vor căpăta un aspect mai frumos. Vor fi realizate mai multe lucrări, menite să conserveze energia termică.
Gimnaziul ”Mihai Eminescu” din Nisporeni se va alege cu un acoperiș nou. În plus, vor fi termoizolați pereții exteriori.  Potrivit Angelei Tulbure, diectoarea instituției, pentru aceste lucrări au fost solicitate circa 2 milioane de lei.
Cam aceeași sumă a fost solicitată și de gimnaziul ”Valeriu Bulicanu” din Boldurești. Și aici vor fi termoizolați pereții, și aici va fi reparat acoperișul. ”Gimnaziul nostru este într-o stare bună, dar aveam nevoie de aceste lucrări. E o școală de circumscripție și ne străduim să îndeplinim toate condițiile necesare pentru confortul copiilor”, a subliniat directoarea Nadejda Enache.

Am telefonat la grădinița din Sadova. Directoarea instituției s-a arătat mirată, spunîndu-ne că e pentru prima oară cînd aude despre acest proiect. Ne-a făcut lumină, în schimb, primarul de Sadova, Ecaterina Dodon. Foarte bucuroasă la auzul noutății, dînsa ne-a spus că a solicitat pentru reparația grădiniței ”Albinuța” circa 774000 de lei. Potrivit dînsei, urmează să fie schimbate cîteva geamuri și uși, să fie termoizolați pereții și să se facă unele lucrări de fațadă.

Pe 20 februarie au fost aprobate, per total, 19 proiecte de eficiență energetică din toată R.Moldova. Suma estimativă este de circa 44 de milioane de lei, dintre care 25% vor fi contribuțiile beneficiarilor.

Anterior, pe 29 ianuarie, a fost aprobat spre finanțare și un proiect de eficiență energetică depus de Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni. Dar acesta a fost aprobat condiționat, cu obligativitatea ”conformării criteriilor de eligibilitate ale Apelului de propuneri de proiect”.

Directoarea Lidia Covali ne-a zis că intenționează să modernizeze fațada edificiului, să schimbe geamurile și să termoizoleze pereții. Dînsa, însă, a evitat să spună ce sumă a fost solicitată pentru aceste lucrări.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(6 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: