AzaleeaDacă dorești să îți înfrumusețezi locuința cu ajutorul plantelor de interior, azaleea reprezintă soluția perfectă.

Dezvoltîndu-se sub forma unui arbust, Azaleea (Rododendron) se remarcă prin florile sale.

Pretenţiile pentru căldură sînt diferite, în funcţie de stadiul de creştere al plantei, de executarea anumitor lucrări şi de nivelul celorlalţi factori de mediu.

Temperatura convenabilă pentru creştere este de 22-25 grade C – ziua, şi 16-18 grade C noaptea. Creşterea este mult încetinită sub temperaturi de 13 grade C. Temperatura substratului şi a apei are o importanţă egală cu cea a aerului.

Udarea plantei cu apă rece are drept consecinţe apariţia de cloroze şi încetinirea creşterii.

Intensitatea şi durata luminii influenţează creşterea azaleei. Este evident că şi calitatea luminii influenţează creşterea plantei. Apa este un factor extrem de important în cultura de Azaleea. Mai ales vara, necesită multă apă, substratul nu trebuie să se usuce niciodată. Apă dură se dedurizează, apa de ploaie este ideală.

Substratul de cultură trebuie să aibă un conţinut ridicat în materie organică şi capacitate mare de reţinere a apei. El se alcătuieşte din turbă, scoarţă de copaci, cetină de brad, bălegar.

Înmulţirea se poate face prin altoire sau prin butaşi semi-lemnosi. Butaşii, lungi de 3-4 cm se recoltează în lunile ianuarie-februarie, din vîrfurile lăstarilor şi se înrădăcinează în nisip. Înrădăcinarea este foarte dificilă, de aceea este bine să se folosească în acest sens hormoni rizogeni.

Fertilizarea se aplică cu soluţii minerale în concentraţie redusă.

Dupa trecerea florilor, dacă este cazul, se face transplantarea în ghivece mai mari. În general, este bine să nu se folosească vase prea mari şi, mai ales, să nu fie prea înalte. În luna mai, se fac tăierile de corecţie a plantei. În primul rînd se elimină florile trecute, aplicîndu-se tăietura sub ele. Lăstarii lacomi, subţiri, prost plasaţi se înlatură.

Vara se efectuează următoarele lucrări de îngrijire: udarea prin pulverizare, umbrirea prin amplasarea plantei într-un loc ferit de insolaţie, îngrăşarea în cîteva etape (3-6) şi eventula combatere a bolilor şi dăunătorilor.

Toamna se face transferarea plantei în locuri răcoroase şi luminate pentru parcurgerea perioadei de repaus. Prin aceste lucrări, Azaleea se pregăteşte pentru o nouă înflorire către primăvara anului viitor.

Andrei Struc

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(79 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: