Imagine-simbol  www.bebelu.ro
Imagine-simbol
www.bebelu.ro

Deși Inspectoratul de Poliție Nisporeni întreprinde numeroase măsuri pentru a combate consumul de droguri, dar și cultivarea unor plante considerate stupefiante, deocamdată nu s-a reușit stoparea infracțiunilor de acest gen.

Cifre și fapte
În 2014, au fost puse pe rol opt cauze penale, au fost întocmite 22 de procese-verbale privind consumul de substanțe psihotropice și alte 20 privind creșterea și cultivarea substanțelor narcotice.
”Nu poate să ne bucure acest număr mare de cazuri înregistrate, dar inspiră optimism faptul că oamenii au început să aibă încredere în polițiști. În cadrul Campaniei ”Cunoaște polițistul tău”, mulți au venit și ne-au spus despre unele persoane care ar consuma droguri sau ar comercializa anumite substanțe psihotrope. Cetățenii noștri acum știu exact cui să se adreseze, iar noi le respectăm anonimatul”, a declarat pentru ”Expresul” Gheorghe Bargan, șeful secției de securitate publică a Inspectoratului de Poliție Nisporeni. Potrivit lui, anul 2014 a fost unul productiv în depistarea mai multor consumatori și comercianți de stupefiante, în mod special de canabis sau, cum i se mai zice, cînepă.

Motive
Fiind întrebat care este cauza consumării sau cultivării frecvente a canabisului, Gheorghe Bargan a numit cîteva motive. ”În primul rînd, cînepa crește fără mari eforturi, nu trebuie să o îngrijești sau să te chinui s-o prășești. Nu cheltui mîncare și băutură pentru lucrători… Și iata așa ajung practicanții ăștia să facă bani prin vînzarea produsului”, a menționat dînsul, după care a continuat: ”O altă cauză ar fi faptul că oamenii vor să-i amețească ceva. Nu le pasă de consecințe. ”Ce dacă am să fumez puțin?”, își zic ei. Dar, iată, cînd îi depistăm, situația se complică și atunci au de pierdut mult”.

Recomandări
Șeful secției de securitate publică a Inspectoratului de Poliție Nisporeni este ferm convins că acest fenomen poate fi prevenit şi diminuat, inclusiv prin acţiuni complexe de informare a cetăţenilor despre riscurile și consecințele la care sînt expuși.
Dînsul nu a ezitat să facă și cu această ocazie cîteva recomandări, care le-ar fi de un real folos și tinerilor, și părinților, dacă le-ar urma.
Recomandări pentru tineri:

– fiţi atenţi în selectarea prietenilor;

– nu vă temeţi să aveţi propria opinie, diferită de cea a prietenilor;

– învăţaţi să spuneţi „NU”, dacă cineva vă propune să faceţi ceva ce nu vă place sau să încercaţi droguri;

– gîndiţi-vă bine înainte de a accepta să încercaţi droguri;

– „bărbăţia” nu se cîntăreşte în cantitatea de alcool consumată sau în varietatea de droguri încercate;

– anunţaţi imediat părinţii şi poliţia dacă cineva vă propune să consumaţi droguri sau aţi fost martorul unor asemenea acte.

Recomandări pentru părinţi:

– fiți un model de comportament pentru copilul dumneavoastră;

– încercaţi să cunoaşteţi cercul de prieteni al copilului dumneavoastră, iar în cazul în care există careva persoane dubioase, evitaţi interdicţia categorică şi fără explicaţii de a comunica cu aceştia;

– explicaţi copilului motivele consumului de droguri şi daunele pe care le poate provoca, însă fără a exagera;

– fiţi atenţi la comportamentul, dispoziţia şi preocupările copilului. Cauza schimbării radicale poate fi consumul de droguri.

Dacă, totuşi, copilul dumneavoastră a devenit consumator de droguri, păstraţi calmul şi încercaţi să găsiţi împreună ieşirea din situaţie. În aceste clipe copilul are nevoie de înţelegerea şi sprijinul dumneavoastră moral, pentru a depăşi dependenţa.

Recomandări pentru toată lumea: Evitați consumul de droguri!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: