Lucia BacaluSăptămîna trecută, am fost nevoită să stau de mai multe ori la coadă, în diverse instituții. Trebuia să rezolv niște probleme importante. Mi-a prins bine acel stat pe la cozi, pentru că am mai aflat chiar din prima sursă ce gîndesc oamenii.

Am tras cu urechea la două discuții, care, cred eu, spun multe.
Prima. Pe o bancă, chiar în preajma mea, discutau doi bărbați. Discutau în liniște, fără să vocifereze, fără să gesticuleze exagerat. Am prins doar o frîntură din acel dialog al lor:
– Mă, cînd ai fost ultima oară în România? Știi cît de tare s-a schimbat Iașiul?
– Am fost, am fost. Ce mari schimbări s-au mai făcut?
– Înseamnă că tare demult n-ai fost.
– Lasă-mă, că prețurile-s mari și acolo.
– Prețurile îs mari, dar cîte lucruri bune au. De cînd sînt în Uniunea Europeană, s-au schimbat multe. E cu totul altfel acum.
– Nu știu. Iaca la Moscova sînt lucruri bune. Și un ban poți să faci. Și toți se tem de Putin. Nu îndrăznesc să facă nimic de capul lor. E disciplină.
Se vede că omul a îndrăgit Rusia. Celălalt, însă, nu se lasă.
– Și în România a început să se facă ordine. Nu vezi cum sînt arestați miniștrii pentru corupție?
– Da. Așa este. Numai la noi fac ce vor. Niște hoți! Oare cît o să ne mai fure?

Aici ambii au căzut de acord. Au uitat și de Rusia, și de Uniunea Europeană.

Mi-am zis, în mintea mea: dacă ar mai ieși în popor guvernanții noștri, fără pază, fără să fie întîlniți cu pîine și sare, dacă ar mai aștepta  la coadă să le vină rîndul la vreun funcționăraș, tare multe ar înțelege. De exemplu, că acest popor ar putea fi adunat grămadă în jurul unei idei naționale: LUPTA CU CORUPȚIA.

Am fost martora și unei alte discuții, mult mai aprinse, cu multe ”interjecții”. O unitate totală în acel grup.

”Nemernicii! Pentru ce i-am ales? Să-și bată joc de noi? Uită-te la ei: nu-și pot împărți funcțiile”, se indigna unul. ”Și Ghimpu… Am votat pentru el! Scrîșnind din dinți, dar am votat. Ce face? Vrea funcții? Nu i-a ajuns că a fost președinte? Ce mari isprăvi a făcut atunci? Doar vorba din el. Știu ce i-aș spune, dacă l-aș vedea acum”,  adăugă altcineva. ”Ia lasă, că toți sînt de-o teapă. Filat e mai bun? Sau Lupu? Pușcăria plînge după ei!”.

După tot acest ”foc de artificii”, a urmat o scurtă pauză. ”Știți care e tragedia noastră?”, a întrebat unul dintre ei, după care a continuat: ”Nu avem în țara asta a noastră un adevărat lider. Unul corect, credibil și bine intenționat, după care să meargă azi masele”.

Mi-am amintit, în acel moment, de părintele-poet Alexei Mateevici și profeția sa, făcută cu aproape 100 de ani în urmă: ”Să ştiţi: de nu veţi ridica/ Din sînul vostru un proroc,/ În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga,/ Căci scoşi veţi fi atunci din joc/ Şi-ţi rămînea făr’ de noroc”.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: