Fotografie: Facebook.com
Fotografie: Facebook.com

Campanie electorală  inertă, amorfă, liniștită. Spuneți-i cum vreți. Oamenii, și de la oraș, și de la sat, s-au bucurat de o imensurabilă atenție și o dragoste enormă din partea politicienilor noștri.

Fiecare a venit la poarta sau ușa cetățeanului cu tot ce a crezut el că are mai bun. Unii au inaugurat drumuri, stadioane și grădinițe după reparații capitale. Alții au invitat mari interpreți și din Est, și din Vest, pentru a mai dezamorsa atmosfera. Ai treilea au promis și au tot promis.

Cine a fost mai convingător? A cui tactică a fost mai reușită? Dumneavoastră decideți.

Noi vom spune doar că nici la Călărași, nici la Nisporeni, nici la Ungheni lumea nu a fost prea entuziasmată de aceste alegeri, ieșind în număr destul de mic la vot.

Iată cum arată tabloul general al alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014.

CĂLĂRAŞI
Rata de participare la alegeri a fost de 48,67%, iar numărul voturilor valabil exprimate s-a oprit la cifra de 31397. Au fost declarate nevalabile 582 de voturi.

De data aceasta, călărășenii au dat preferință Partidului Liberal Democrat din Moldova. Pentru această formațiune au optat 26,7% din cei ce au votat. Partidul Democrat a fost preferatul a 19,29% din votanți. Pentru Partidul Comuniștilor au votat 15,11%, pentru Partidul Socialiștilor – 10,60%, iar pentru Partidul Liberal – 10,54%.

PLDM a cîştigat în 15 localităţi: Bravicea (31,33), Călăraşi (25,18%), Hirova (30,24%), Hogineşti (46,33), Horodişte (54,27%), Dereneu (55,17%), Peticeni (31,38%), Pituşca (27,26%), Pîrjolteni (29,16%), Răciula (28,08), Temeleuţi (42,40%), Tuzara (25,45%), Vălcineţ (36,70%), Vărzăreştii Noi (30,48%), Ţibirica (33,76%).

PDM a avut cîștiga de cauză în: Căbăieşti (16,82%), Meleşeni (35,11%), Nişcani (29,32), Onişcani (35,37%), Păuleşti (19,34%), Sipoteni (22,10%), Săseni (36,49%).

PSRM – la Buda (24,5%), Hîrjauca (51,24%) și Sadova (34,15%).

PCRM  – la Bahmut (22,18%) și Frumoasa (27,65%).

Partidul Liberal nu a reușit să acumuleze nicăieri un număr de voturi care l-ar fi propulsat pe locul întîi. În schimb, la Rădeni – surpriză! Partidul Liberal Reformator a acumulat 22,38%, clasîndu-se pe locul I.

Marea majoritate a cetățenilor, prin votul lor din 30 noiembrie, s-au pronunțat pentru cursul european al Republicii Moldova. Un vot masiv Pro Europa a fost înregistrat la: Vălcineţ – 72,92%, Săseni -70,54%, Horodişte – 74,3%, Dereneu – 71,63%, Hogineşti – 69,68%. Pînă și la Sadova, în satul de baștină al celui mai înfocat promotor, la ora actuală, a Uniunii Vamale Euroaziatice, Igor Dodon, 57,59% dintre cei ce au votat au spus DA partidelor pro-europene.

Au optat în masă pentru  formațiunile care se uită spre răsărit doar la Hîrjauca – 76,68%. De asemenea, circa jumătate dintre votanți au optat pentru vectorul pro-rusesc la Păuleşti, Bahmut, Buda și Căbăieşti.

Am stabilit și unde au luat cele mai puține voturi formațiunile care au trecut pragul electoral și de care, în următorii ani, vom tot auzi. PSRM – la Săseni (2,06%);  PLDM – la Călăraşi (12,85%), PCRM – la Vălcineţ (5,74%); PDM – la Dereneu (8,15%); PL – la Temeleuţi (2,92%).

NISPORENI
Nici cetățenii raionului Nisporeni n-au excelat prin activism. Rata de participare la vot a fost de  49,49%, iar numărul voturilor valabil exprimate a fost de 26440.  Au fost declarate nevalabile 691 de buletine.

La Nisporeni, în majoritatea satelor, dar și în oraș, Partidul Democrat a obținut o victorie zdrobitoare, devansîndu-i cu mult pe ceilalți concurenți electorali.

Deci, PDM a obținut 40,64% din sufragii. Pe locul doi s-a clasat PLDM cu 23,43% acumulate, iar PL a reușit să obțină doar 6,55%. În ceea ce privește celelalte două partide parlamentare, situația lor este de-a dreptul jalnică. PCRM a obținut 13,18%, iar PSRM – 3,88%.

PDM a cîștigat în majoritatea covîrșitoare din localități: Bolţun (79,06%), Boldureşti (34,84%), Brătuleni (61,28%), Bursuc (65,61%), Bălăneşti (43,94%), Bărboieni (53,98%), Ciuteşti (43,24%), Cristeşti (63,31%), Grozeşti (72,68%), Iurceni (36,92%), Marinici (49,7%), Mileşti (30,76%), Nisporeni (34,32%), Selişte (32,95%), Soltăneşti (39,97%), Valea Trestieni (36,87%), Vînători (58,2%), Zberoaia (54,83%), Şişcani (34,29%).

PLDM a reușit o performanță mai modestă. Doar în trei localități a putut să-și întreacă concurentul său ”de moarte”, PDM. Este vorba de: Cioreşti (39,83%), Călimăneşti (45,32%) și Vărzăreşti (33,54%).

La Nisporeni, absolut toate localitățile, fără nici o excepție, s-au pronunțat pentru cursul pro- european. Campion în acest sens este Călimăneştiul, unde 88,35% dintre votanți au spus DA partidelor care pledează pentru cursul european al R.Moldova. Dar și celelalte nu au rămas cu mult în urmă. Printre lideri se numără: Bolţun – 79,06%, Bursuc – 76,58%, Cioreşti – 83,03%, Grozeşti – 84,87%, Nisporeni – 74,64%, Zberoaia – 75,66%, Vînători – 74,38%, Cristeşti – 75,26%, Bălăureşti – 72,51%.

Și la Nisporeni am stabilit unde au luat cele mai puține voturi formațiunile care au trecut pragul electoral. PSRM – la Grozești (1,04%), PLDM – la Brătuleni (6,93%), PCRM – la Călimăneşti (5,82%), PDM – la Vărzăreşti (23,86%), iar PL – la Brătuleni (0,99%).

UNGHENI
Este unicul raion din regiune, unde rata de participare a trecut, vorba vine, ”ecuatorul”. Aici s-a înregistrat o rată de participare de 54,54%, iar numărul voturilor valabil exprimate a fost de 48897. Au fost declarate nevalabile 1790 de buletine.

Unghenenii s-au dovedit cei mai devotați cetățeni. Ca și în scrutinele anterioare, au dat preferință Partidului Comuniștilor. Pentru această formațiune au optat 23,18%. Urmează PLDM cu 19,27%, PSRM cu 18,55%, PDM cu 16,95% și PL cu 6,59%.

PCRM a cîștigat în mai mult de o treime din sate. Iată care-s acestea: Alexeevca (31,39%), Buşila (48,48%), Chirileni (30,81%), Hîrceşti (26,61%), Măcăreşti (30,98%), Mănoileşti (36,19%), Negurenii Vechi (31,12%), Petreşti (33,65%), Pîrliţa (26,11%), Sculeni (25,32%), Todireşti (27,20%), Unţeşti (31,36%).

PLDM a avut cîștig de cauză la: Boghenii Noi (41,04%), Bumbăta (25,57%), Cetireni (28,72%), Condrăteşti (26,28%), s. Corneşti (32,06%), Cornova (62,68%), Floriţoaia Veche (30,28%), Măgurele (30,00%), Rădenii Vechi (24,25%), Valea Mare (21,65%).

Și PSRM stă destul de bine la Ungheni. S-a clasat pe locul I după numărul de sufragii în localitățile: Agronomovca (59,83%), Buciumeni (34,28%),  Cioropcani (43,31%), Costuleni (29,16%), Morenii Noi (34,85%),Zagarancea (23,28%) și Ungheni (22,11%).

PDM este lider în or. Corneşti (26,49%), la Năpădeni (29,65%) și Teşcureni (45,13%).

PL a obținut întîietatea la Sineşti (29,01%)

Puține localități din raionul Ungheni au optat pentru cursul pro-european al Republicii Moldova, dacă e să judecăm după rezultatele alegerilor din 30 noiembrie. Formațiunile pro-europene au cîștigat doar în: Boghenii Noi (66,33%), Cetireni (55,9%), Condrăteşti (63,66%), or. Corneşti (53,07%), s. Corneşti (64,34%), Cornova (84,37%), Floriţoaia Veche (55,98%), Măgurele (55,56%), Năpădeni (56,28%), Rădenii Vechi (50,36%), Sineşti (66,87%), Teşcureni (52,93%).

În orașul Ungheni numai 44,84% dintre votanți au zis DA cursului european.

Unde au luat cele mai puține voturi formațiunile care au trecut pragul electoral? Iată: PSRM – la Cornova (1,29%),  PLDM – la Buciumeni (5,06%), PCRM – la Cornova (7,54%), PDM – la Agronomovaca (6,91%); PL – la Buciumeni (0,79%).

A selectat și a analizat datele Comisiei Electorale Centrale Lucia Bacalu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: