În fotografie: Vizitatori la ferma lui Nicolae Rabacu din Bumbăta. Organizator - ACSA
În fotografie: Vizitatori la ferma lui Nicolae Rabacu din Bumbăta. Organizator – ACSA

Mini-ferma de iepuri din gospodăria lui Nicolae Rabacu din Bumbăta, despre care scriam în ”Expresul” acum doi ani, a devenit de nerecunoscut.

Dacă, inițial, aceasta era amenajată într-o încăpere mică din curtea gospodarului și număra doar cîteva zeci de capete, astăzi antreprenorul bumbătean se poate lăuda cu 800 de iepuri. Îi crește într-o clădire mult mai spațioasă, de 800 de metri pătrați, amenajată conform tuturor standardelor.

Mai pe scurt, în prezent, Nicolae Rabacu are o fermă de toată frumusețea, curată, luminoasă, termoizolată, cum nu mai găsești în toată regiunea.

Nu întîmplător, în ultimul timp, tot mai mulți cunicultori începători, dar și cu experiență, solicită să viziteze ferma de iepuri de la Bumbăta. Una dintre vizite a avut loc chiar recent, pe 14 octombrie, și a fost organizată de către Centrul de Consultanță și Școlarizare în Agricultură din Ungheni (ACSA). Au venit 30 de persoane din tot raionul.

”La ferma lui Nicolae Rabacu ai ce vedea”, susține Petru Vizitiu, coordonator de proiecte la ACSA. Potrivit dînsului, doar la această fermă animalele sînt hrănite exclusiv cu furaje concentrate, hrana vegetală fiind exclusă totalmente. Și tot numai aici toți ce vizitează ferma respectivă au posibilitatea să vadă o instalație unică în felul său, cu adăpători cu picurători pentru iepuri, care oferă cantitatea de apă strict necesară animalelor. ”Ce mai, o fermă model!”, concluzionează Petru Vizitiu.

Pînă la momentul în care afacerea lui Nicolae Rabacu din Bumbăta a ajuns să fie exemplu pentru ceilalți crescători de iepuri din raion și nu numai, a trebuit să fie parcursă o cale lungă. ACSA i-a fost alături cunicultorului  în permanență.

După ce, cu doi ani în urmă, el a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 25 mii lei pentru dezvoltarea afacerii sale, iată că, în anul curent, Nicolae Rabacu a mai beneficiat, tot grație ACSA, de o sumă de 42 mii lei, pe care a utilizat-o la termoizolarea clădirii fermei și instalarea geamurilor. Cînd proiectul a fost dus la bun sfîrșit, Petru Vizitiu a exclamat: ”A meritat investiția pe care a făcut-o ACSA în afacerea sa”.

Trebuie de spus că crescătorul de iepuri nu a contat doar pe donații și granturi, ci a muncit și a investit banii cîștigați de soția lui în Italia, dar și a feciorului mai mare, care muncește în Federația Rusă. Acum, cînd și-a văzut ferma așa cum și-a dorit-o, Nicolae Rabacu speră ca, într-un an sau doi, să o extindă pînă la 1800 de capete. Acest lucru îi va permite, cu siguranță, să asigure un venit pentru toată familia, iar cei apropiați nu vor mai fi nevoiți să muncească peste hotare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(24 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: