Moment din spectacolul ”Diseară e premiera” Imagine: unimedia.info
Moment din spectacolul ”Diseară e premiera”
Imagine: unimedia.info

Chiar așa: cînd se va produce evenimentul? Este vorba de un spectacol – ”Diseară e premiera”, care, dacă e să-i dăm crezare lui Alexandru Manoil, secretarul literar al Teatrului muzical-dramatic”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, urmează să fie prezentat la Călărași pe 10 noiembrie.

”Prima dată aud de așa ceva. Nu cunosc nimic despre o eventuală prezentare a acestui spectacol la noi”, ne-a spus uimit Dumitru Trifan, șeful Direcției Cultură Călărași, atunci cînd l-am contactat telefonic, pe 27 octombrie. Se vede că l-am intrigat, căci ne-a dat asigurări că imediat va încerca să afle mai multe despre venirea artiștilor cahuleni, cu spectacolul respectiv, la Călărași. A revenit cu un apel telefonic peste cîteva minute. ”Nu, nimeni nu știe nimic despre spectacol”.

I-am telefonat secretarului literar al teatrului din Cahul, Alexandru Manoil. ”Este un program stabilit de Ministerul Culturii, probabil că ei coordonează deja cu cei din Călărași”, ne-a explicat dînsul.

Într-un comnicat al instituție respective se menționează că Teatrul din Cahul urmează să aibă, în toamna curentă, un turneu, la care visează de mai mult timp și pe care și l-ar fi dorit acum doi ani, cînd instituţia a împlinit 25 de ani de la fondare. Nu s-a putut atunci, din cauza lipsei banilor. De data aceasta, susțin responsabilii de acolo, teatrul beneficiază de suportul financiar şi moral al Ministerului Culturii. Deocamdată atît se cunoaște. Din cele 15 spectacole preconizate, unul trebuie să fie prezentat la Călărași.

Apropo, ”Diseară e premiera” e o comedie care, cu siguranță, va place publicului spectator. De ce? Explicația a fost dată de Alexandru Manoil: ”Succesul evident al spectacolului în cauză a fost determinat, în fond, de cîţiva factori: 1) un regizor – Emil Gaju, Maestru în Artă – cu o opţiune plauzibilă pentru spectacolul de comedie; 2) o trupă a talentelor; 3) un autor dramatic, Eduardo De Filippo, devenit notoriu tocmai prin multitudinea comediilor sale și care a marcat o epocă în teatrul italian”.

Dînsul a mai adăugat: ”E un spectacol bun, zic. Un spectacol, în care regizorul şi actorii au respectat îndemnul celui care ştia mai bine ca nimeni altul mobilurile comediei, I.L.Caragiale: „Cînd ieşi din teatru, nici doi ochi să nu fie uscaţi şi siguri: toţi să fie împăiengeniţi de emoţiune, umezi de plîns sau de rîs”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(5 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: