absenteTotul  începe cu prima fugă  de la ora de educație fizică, apoi lipsim de la ora de artă plastică, urmează educația tehnologică, limba română și tot așa mai departe.

Așa cresc multe generații de elevi. Ajungînd în clasa a XII-a,  ei cer simplificarea programului școlar. Și mai puțin stres la examenele de bacalaureat.

La prima vedere, pare că o absență de la lecție e o nimica toată. Dar, după prima absență, urmează a doua, a treia… pînă devine o obișnuință. Chiulitul de la ore este o problemă, la ora actuală. .

Lidia Covali, directoarea Liceului ”Vasile Alecsandri” din Ungheni, afirmă că nu este exclus, în asemenea cazuri, ca pe elev să nu-l intereseze o oarecare disciplină. ”Totuși, acest fapt nu ar trebui să fie motiv de a absență”, subliniază dînsa. S-ar putea să fie o atitudine de moment, pentru care, ulterior, peste mulți ani, elevul de ieri să regrete. La fel se întîmplă și cu profesorii exigenți – elevii nu-i prea au la inimă. Doar foarte tîrziu își dau seama cît de buni au fost aceșți pedagogi, care i-au pus cîndva la treabă.

Vorbind de examenele de bacalaureat, Lidia Covali a menționat că toți candidații au emoții, inclusiv cei care au fost conștiincioși pe parcursul anilor de studii și au învățat bine. Totuși, la cei care nu-s pregătiți se observă o frică mare. ”Aceștia încearcă să tragă cu ochiul ba la un coleg, ba la altul, nu reușesc să vadă mare lucru. În plus, există camerele de supraveghere care îi stresează și, într-un final, dacă frica e determinată de nepregătire, va duce la eșec”, explică directoarea.

Sînt copii care, ani la rînd, au frecventat orele cu strictețe, au studiat și au participat în activități extrașcolare, reușindu-le pe toate. Aceștia, de regulă, nu au frică de camere de supraveghere, ei au alte griji. Iată ce înseamnă să frecventezi toate orele și să-ți asumi responsabilitățile de elev. Deci, se poate!

În mare parte, responsabilitatea copiilor vine și de acasă. Deși, în ultima vreme, se lucrează cu părinții mai intensiv, unii dintre ei susțin, totuși, tacit ideea chiulitului de la o ore. “Mare treabă dacă a fugit de la o oră sau alte!”, își zic aceștia.

Pentru a stopa chiulitul de la ore, este nevoie din start de a stabili niște rigori clare, spune Lidia Covali. ”E necesar ca noi, pedagogii, să fim mai exigenți, iar elevii noștri să-și cunoască cu strictețe responsabilitățile și regulamentul de funcționare a instituției în care învață”.

Am încercat să aflăm de la responsabilii de la Direcția Învățămînt, Tineret și Sport Ungheni care este situația în ceea ce privește frecvența în școlile raionului, dar nu am reușit. Deși au promis că vor trimite prin poșta electronică datele respective, timp de o săptămînă nu am primit nimic.

(2 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: