În fotografie: Inaugurarea stadionului la Onișcani
În fotografie: Inaugurarea stadionului la Onișcani

Sărbătoare triplă la Onișcani, pe 1 septembrie. De ea au avut parte, în primul rînd, copiii satului, dar și adulții. Pe lîngă faptul că a început un nou an de studii cu noi speranțe, au mai avut loc alte două evenimente de amploare.

Într-un mod festiv, în prezența a mai multor oaspeți, printre care:Valentina Stratan, deputat în Parlament, Ilie Rău, președintele raionului Călărași,  Vlad Cibotaru, reprezentantul Federației Moldovenești de Fotbal, la Onișcani a fost deschis un Centru de resurse pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, dar și un mini-teren de fotbal cu înveliș artificial.

”Era foarte importantă deschiderea unui centru pentru copii cu nevoi speciale la noi în localitate”, a accentuat Valentina Grecu, directoarea gimnaziului, mai ales că aici își fac studiile șase copiii care necesită o atenție specială. ”Este un cabinet mai deosebit decît o clasă de studii, aici avem toate comoditățile, iar copiii se vor simți ca acasă”, a explicat dînsa. Potrivit Lidiei Buruiană, specialist la Direcția Învățămînt din Călărași, Centrul pentru resurse din Onișcani este al 15-lea de acest gen în raion.

Într-o atmosferă festivă a fost inaugurat și mini-terenul de fotbal, amplasat chiar în preajma  gimnaziului. ”Ne-am gîndit ca amplasarea lui să fie una rațională, pentru ca terenul să fie folosit și pentru orele de educație fizică, dar și pentru diverse competiții sportive”, a specificat primarul  Gheorghe Grecu. Potrivit lui, construcția terenului a costat circa 250 mii lei. Federația Moldovenească de Fotbal a oferit învelișul artificial, plasa și porțile, în valoare totală de 60 mii de lei. Restul, 190 mii de lei, au fost alocați din bugetul local. Primarul e mîndru de investiția făcută, căci, susține dînsul, terenul din Onișcani este printre primele din raion, ”de o calitate superioară cu o garanție de 25 ani”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(5 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: