În fotografie: Distincţiile obţinute la campionat
În fotografie: Distincţiile obţinute la campionat

Timp de patru zile, la Orheiul Vechi s-a desfăşurat cel mai prestigios concurs al anului pentru tinerii turişti – Campionatul Republicii Moldova.

Zeci de sportivi din instituţiile de învăţămînt extraşcolare, şcoli sportive şi staţii turistic din R.Moldova s-au întrecut la toate felurile de turism: nautic, montan, pedestru, cicloturism. Bătălia principală s-a dat între echipele din Chişinău, Ungheni, Bălţi, Sîngerei (Chişcăreni) şi Călăraşi (Bravicea).

Unghenenii s-au impus din start şi s-au clasat pe locul I în clasamentul general, ei fiind urmaţi de tinerii turişti din Bălţi şi Bravicea (Călăraşi).

„Programul Campionatului a fost încărcat şi complicat. Cu atît mai îmbucurătior este faptul că sportivii noştri, ghidaţi de antrenori cu experienţă şi iniţiativă profesională, au evoluat cu mult succes”, a subliniat Tudor Popovici, antrenor.

Cei care au reuşit să contribuie la obţinerea acestei frumoase victorii sînt şi elevi, dar şi antrenorii lor. Astfel, discipolii Raisei Iurii: Mihai Cebotari, Valentin Păduraru, Alexandru Loghin şi Tatiana Slavinschi, au fost de neînvins la turism montan, ei obţinînd şi Cupa memorabilă. Tot la turism montan, echipa nr. 2, compusă din: Alexei Cobzac, Valeria Postolachi, Cristina Condratiuc, s-a clasat pe locul trei.

Şi la turism nautic unghenenii au fost foarte buni. Discipolii lui Alexandru Popovici: Ion Malic, Gheorghe Grigore, Mihai Cebotari şi Ecaterina Alexeeva, s-au clasat pe locul I, iar colegii lor, reuniţi într-o a doua echipă: Dumitru Cebotari, Irina Cebotari, Grigore Zanoaga şi Cristina Condratiuc, s-au clasat pe locul II, la Caiac 2.

Tinerii turişti ungheneni nu s-au dezminţit nici la cicloturism. Discipolii lui Igor Friptuleac: Alexandru Rogojanu, Dumitru Viscun şi Cristina Condratiuc s-au clasat pe locul I, iar cea de-a doua echipă, compusă din: Grigore Zanoaga, Alina Suciu, Gabriel Nemţanu şi Emilia Istrati, au ocupat locul III.

Mai puţin reuşit a evaluat echipa de turim pedestru, dar şi ea s-a clasat pe un merituos loc IV, concurînd cu alte nouă echipe.

VIDEO: Canal Regional

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(2 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: