În fotografie: Mîndria sadovenilor
În fotografie: Mîndria sadovenilor

Mare sărbătoare a fost la Sadova duminică,15 iunie. Şi o premieră pentru raionul Călăraşi. Motivată fiind de statutul evenimentului – Festivalul căpşunii şi al mierii, dar şi de o eventuală degustaţie a acestor produse delicioase, m-am îndreptat spre micul orăsel „dulce”, improvizat chiar in centrul satului.

Producătorii forfoteau aici de cu zori, expunîndu-şi la vedere roadele muncii lor. Căpşunile, mierea, muzica, voia bună şi oamenii frumoşi au inceput să domine, încetul cu încetul. Pe lîngă miere şi căpşuni, la festival au fost expuse produse de cofetărie, produse lactate, vinuri, lucrări de artizanat, fructe şi legume. Pe grătar sfîrîiau vesel micii.

Pe la ora 11.00, a fost dat startul sărbătorii. Doamna primar de Sadova, Ecaterina Dodon, pe o notă apreciativă, a vorbit despre tinerii producători din sat, menţionînd cele peste 12 gospodării ţărăneşti  ce se ocupă cu producerea căpşunilor. La pupitru au fost solicitaţi invitaţii speciali.

Preşedintele raionului, Ilie Rău, vădit impresionat de eveniment, a remarcat că sadovenii au meritat pe deplin această sărbătoare. „Voi sînteti primii care aţi consolidat pămînturile, aveţi cei mai buni struguri, livezi şi vinuri, iar creşterea căpşunii şi producerea mierii merită să fie transmise şi generaţiilor viitoare”, li s-a adresat dînsul localnicilor. A luat cuvîntul şi Gheorghe Gaberi, viceministrul Agriculturii şi Industiei Alimentare. „Căpşunile sînt solicitate şi la noi, şi pe piaţa europeană, astfel că sadovenii merită ca acest festival să devină la ei o tradiţie”, a spus dînsul. Reprezentatul producătorilor agricoli, Petru Aghenie, şi-a exprimat doleanţa de a avea în ţară stabilitate politică şi economică, să existe pieţe de desfacere, ca agricultorii să se bucure de rezultatul muncii lor.

La festival au fost lansate şi cîteva concursuri, printre care: „Cea mai mare şi dulce căpşună”, „Cea mai dulce gustare din căpşuni”.

Nu m-am putut să mă abţin şi să nu „evaluez” şi eu produsele expuse. Au dominat căpsunile: căpsuni cu frişcă, în sirop, cu miere, gem din căpşuni, compot, prăjituri, bomboane, plăcinte, biscuiţi, îngheţată – şi acestea din căpşuni. Frumoasele fructe sadovene, îngrijite şi culese regeşte,  au fost stapîne la ele acasă.

Mierea şi produsele apicole le-am declarat, fără ezitare, cel mai natural şi bio produs al zilei. Am întrebat care este preţul. Producătorul Ion Stratan din Călăraşi a răspuns imediat: „Indiferent dacă e sărbătoare sau ba, preţul e de 70 lei per kg. Avem deja clienţii noştri permanenţi”.

Oameni mulţi au venit la festival: tineri, copii, maturi; din raionul Călăraşi, dar şi din raioanele învecinate. O atmosferă de vis.

Vocea moderatoarei se aude din nou. Sînt anunţate rezultatele concursurilor. Se aud nume şi nume:  Semion Tertiuc, Gheorghe Rusu, Tatiana Aghenie, Mihail Gaber, Cristina Anghel, Ion Guţan (Ţibirica), Valeriu Gherciu (Meleşeni), Dumitru Tătaru, Svetlana Delinschi, Feodora Dodon, Vasile Gaber… Ce mai contează locul pe care l-au ocupat? Important e că au făcut, cu toţii, un lucru bun.

Festivalul căpşunii şi al mierii a marcat, pe bună dreptate, începutul verii.

Va fi o a doua ediţie? Ofiialii prezenţi au menţionat, practic toţi, că o aşteaptă.

 În fotografie: La Festivalul căpşunilor şi mierii de la Sadova
În fotografie: La Festivalul căpşunilor şi mierii de la Sadova

 Sabrina Rebeja

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(18 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: