Expresul

În vizorul poliţiei

Imagine simbol: igp.gov.md

CĂLĂRAŞI
Timp de zece zile, Inspectoratul de poliţie Călăraşi a desfăşurat activităţi cu genericul: „Familia – mediul cel mai potrivit pentru îngrijirea şi dezvoltarea copilului”. Angajaţii de aici, împreună cu pedagogii din raion, le-au vorbit elevilor despre numeroase aspecte a ceea ce înseamnă familie, fie că e vorba despre normele de comunicare în familie, importanţa familiei în societate sau formele de violenţă în familie. Un capitol aparte l-a constituit protecţia copiilor, ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare, dar şi drepturile copilului. Obiectivul principal ale acestor activităţi a fost de a sublinia importanţa familiei în societate, a încuraja crearea şi menţinerea familiilor model, precum şi a promova valorile majore ale familiei – egalitatea, împărţirea responsabilităţilor, dragostea, respectul, combaterea oricăror forme de violenţă, neadmiterea discriminării.

UNGHENI
Poliţia a dat startul campaniei „Un copil informat – un copil protejat”. Potrivit lui Sergiu Postolachi, şeful Secţiei securitate publică la Inspectoratul de poliţie Ungheni, acţiunea se va desfăşura pe întreaga perioadă a anului 2014, dar se va acorda o atenţie sporită mai ales acum, cînd a aînceput vacanţa de vară.

„Noi atenţionăm parinţii şi profesorii să fie atenţi, să aibă grijă de copii, să nu-i lase fără supraveghere”, explică dînsul. Mai mult ca atît, poliţiştii îşi axează actrivitatea şi în vederea informării copiilor asupra unor riscuri la care pot fi supuşi, asupra necesităţii respectării unor reguli pentru a se proteja de anumite neplăceri şi chiar tragedii. La finele lui mai, echipe complexe, din care a făcut parte şi cîte un poliţist, au mers prin şcoli pentru a discuta cu elevii în ajun de vacanţă. Campania „Un copil informat – un copil protejat” este organizată al doilea an consecutiv.

(2 vizualizări)