În fotografie: Concertul de la Liceul „Gheorghe Asachi”, care a încununat Ziua autoconducerii
În fotografie: Concertul de la Liceul „Gheorghe Asachi”, care a încununat Ziua autoconducerii

Pe 7 martie, profesorii de la Liceul „Gheorghe Asachi” din Ungheni s-au odihnit, chiar dacă a fost o zi lucrătoare. Activitatea a fost preluată de alţi pedagogi, dar şi de un alt director. Aceştia, ce-i drept, erau mult mai tineri, cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.

În acea zi, la liceu s-a desfăşurat Ziua autoconducerii. Peste 40 de elevi de aici au devenit, pentru cîteva ore, profesori. Le-au citit colegilor lor lecţii, i-au chestionat, le-au apreciat cunoştinţele.  Ideea unei zile a autoconducerii a venit, cu ani în urmă, de la senatul elevilor, fiind acceptată, fără nici o rezervă, de către profesori. Deja a devenit o tradiţie frumoasă, iar, începînd cu anul de studii viitor, va fi organizată de două ori: de Hramul liceului şi de Ziua pedagogului.

Pe 7 martie, director al liceului a fost o domnişoară, Mihaela Dumbrăveanu, elevă în clasa a XII-a. După această experienţă, şi-a împărtăşit impresiile „Expresului”.

„A fost o nouă descoperire”, a declarat ea, menţionînd că a fost aleasă să suplinească această funcţie de către colegii ei din senatul elevilor. La început, tînăra directoare a avut emoţii mari, dar le-a depăşit cu succes. A simţit nu doar o resposabilitate mare, ci şi o onoare deosebită.   „Această experienţă mi-a perfecţionat personalitatea, mi-a ajutat să comunic cu un public mai larg şi, totodată, să învăţ cum să mă implic în activităţi de o importanţă majoră”, a subliniat  Mihaela Dumbrăveanu.  Elevii-profesori au înţeles mai bine ce însemană să fii un pedagog adevărat, iar elevii de rînd s-au simţit, în acea zi, un pic mai liberi la ore cu noii-tineri profesori. „S-au descurcat foarte bine noii noştri pedagogi, le-a plăcut exeperienţa”, a fost concluzia finală a profesoarei Mariei Buruiană, după ce a revenit la postura sa de director adjunct.

Şi, pentru că era ajun de 8 martie, Ziua autoconducerii s-a încheiat cu un concert de zile mari, dedicat tuturor mamelor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(51 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: