Lucia BacaluNu voi vorbi despre Ziua îndrăgostiţilor sau, cum i se mai zice, Sf. Valentin. E o sărbătoare străină pentru noi şi, oricît s-ar strădui oameni avizi de bogăţie s-o promoveze, nu vor reuşi. Va rămîne o sărbătoare artificială.

Despre dragoste şi fericire însă merită să vorbeşti. Oricînd şi oriunde.

Am cunoscut, acum cîţiva ani, o fiinţă. Tremura toată, încercînd să-mi demonstreze că poate scrie o felicitare. Mai tîrziu, aceeaşi fiinţă, căuta să-şi facă prieteni printre persoane care, credea ea, o vor putea propulsa în înalta societate.

Am văzut-o apoi peste cîţiva ani. Mi s-a părut ambiţioasă şi pusă serios pe treabă, ca să reuşească, ca să-şi facă un nume.

Am descoperit-o cu adevărat recent şi mi s-a făcut milă de ea. E un om nefericit, care încearcă să-şi ascundă, aşa cum poate, frustrările.

De o bună bucată de vreme, tot postează mesaje pe site-ul nostru, Expresul.com. Iniţial, cu aproape un an în urmă, am crezut că e o glumă şi nu i-am dat mare importanţă. Se întîmplă cu oricare dintre noi să aibă o zi mai proastă şi atunci îşi varsă amarul cum poate şi unde poate. Au urmat însă alte comentarii, tot mai tăioase, tot mai răutăcioase. Nu ne-a deranjat. Fiecare are dreptul să-şi spună părerea şi nu e neapărat să coincidă cu a noastră.

Cînd însă au început atacuri directe asupra persoanelor, ne-am cam îngrijorat. Trebuie să vă spun că fiecare dintre aceste comentarii erau semnate altfel. Stilul însă era identic, astfel că nu a trebuit să analizăm mult pentru a înţelege că e vorba de una şi aceeaşi persoană. Şi mai simplu ne-a fost, chiar mai simplu decît am crezut, să stabilim de unde vin aceste mesaje. Timp de jumătate de oră, aveam deja dovada pe masă.

Primul sentiment pe care l-am avut a fost cel de milă. Am înţeles că e vorba de o fiinţă total nefericită, care tînjeşte după dragoste şi afecţiune, de care, se pare, nu a avut parte niciodată. Nu ştiu dacă îşi dă seama de situaţia sa. Dar, undeva, în subconştient, este sigură de aceasta. Orice psiholog i-ar spune-o, analizînd numeroasele nume după care a încercat să se ascundă.

Şi cînd te gîndeşti că acea fiinţă visa cu ochii deschişi să deschidă uşile înaltei societăţi. Oare chiar a crezut că poate fi acceptată acolo, folosind cuvinte gen… zdohnituri? Sau etichetînd, dînd verdicte şi aducînd injurii nefondate?

În loc de concluzie: dacă dragoste nu e, nimic nu e.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(6 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: