Lucia BacaluRecunosc, nu-mi plac emisiunile gen monden, în care se vorbeşte cine şi cu cine s-a mai întîlnit, cine şi de cine a divorţat, cine şi ce a mai declarat… Consider că sînt lucruri mult mai interesante şi utile de ştiut.

Totuşi, într-o bună seară, am ales să mă uit anume la una dintre asemenea emisiuni. Se adunaseră vreo patru inşi, jurnalişti mondeni, experţi în nu ştiu ce, să discute un subiect foarte important, se vede, pentru societate: un divorţ. Şi ce mai discuţii erau!

La un moment dat, a fost invitată în platou şi o prietenă a celei ce divorţa. De fapt, o fostă prietenă. Avea femeia să spună ceva. Venise cu o mapă, în care tot încerca să spună că are nişte acte foarte importante pe care o să le arate publicului la final.

Să vedeţi ce zarvă s-a pornit! Marii experţi în divorţuri s-au năpustit cu toţii asupra sărmanei femei, învinuind-o de toate relele. „Trădare! Trădare!”, strigau, fără să-i permită să spună barem un cuvînt în apărarea ei. Ce mai, un spectacol demn de pana marelui dramaturg şi pamfletar Ion Luca Caragiale. Sau a lui Eugen Ionesco, protagonist al teatrului absurdului.

Şi tot aşa, timp de mai bine de jumătate de oră, „gaiţele”, adunate grămăjoară, şi-au tot exprimat indignarea faţă de acea femeie.

Cum ea vroia să spună ceva, „gaiţele” săreau imediat şi-i închideau gura. S-a tot străduit femeia, s-a tot străduit, dar fără folos. Nu i-a rămas decît să zîmbească. Un zîmbet misterios. A lăsat oaspeţii din studiou, experţi în ale divorţului, să se manifeste în toată splendoarea lor.

La final, toţi odată, şi-au amintit că acea femeie venise cu o mapă. S-au oprit brusc din discursurile lor şi au făcut linişte. O linişte mormîntală. Rămînea doar să mai bată tobele şi… să fie scoase din mapă acele acte ce trebuiau să dovedească ceea ce au strigat timp de mai bine de jumătate de oră „experţii” – trădarea.

Aici, acea femeie, fostă prietenă, a mai zîmbit o dată. Din toată inima. Şi a scos din mapă cîteva contracte, încheiate de fosta, cică, prietenă cu anumite companii. Contracte perfect legale, pe care i le încredinţase anume ei spre păstrare. „Atîta timp cît vor fi la mine, nimeni nu le va şti conţinutul, pentru că asta a fost înţelegerea. Am vrut să vă demonstrez că le am încă la mine şi că, dacă aş fi trădătoare, demult le-aş fi dat publicităţii”.

Frumos început de februarie. Şi incitant. Ce spun gaieţele noastre autohtone? Şi mioritice?

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(5 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: