Lucia BacaluTare-s bune reţelele de socializare. Fiecare îşi etalează gîndurile, acţiunile, cu cine s-a mai întîlnit, ce a mai vorbit… Pentru mine, dar şi pentru colegii mei, sînt o sursă ideală de informaţii. Dacă aţi şti cîte subiecte am abordat, ideea venindu-ne de pe Facebook!

Tot datorită reţelelor de socializare, am reuşit să înţelegem mai bine ce reprezintă un individ sau altul, mai ales dintre cei care au „căzut” în vreun fotoliu mai molcuţ. Unii s-au dovedit a fi cu coloana vertebrală, alţii – mai puţin. Unii îşi expun gîndurile coerent, alţii au reuşit să-şi arate prostia în toată splendoarea ei. Gramatica, bat-o vina!

Îi vezi etalîndu-se cu scriitori, cîntăreţi, miniştri… Îi vezi lăudîndu-se ce au făcut de dimineaţă, ce au făcut ieri, cu ce personalităţi marcante s-au mai întîlnit…

Aici, îmi amintesc un moment care ar putea să fie de învăţătură şi pentru alţii. Acum cîţiva ani, feciorul meu a participat la Cupa CSI la fotbal, în Sankt-Petersburg. Fiind căpitanul selecţionatei de tineret a Republicii Moldova, a avut norocul să se fotografieze alături de Michel Platini, preşedintele UEFA, Joseph Blatter, preşedintele FIFA, precum şi de alţi înalţi demnitari din fotbalul mondial. Cum să nu te lauzi? Replica a venit din partea unui comentator sportiv: „Nu este deloc relevant acest fapt. Vei avea tot dreptul să te lauzi atunci cînd Michel Platini sau Joseph Blatter vor considera o mîndrie să se fotografieze alături de tine”.  Iată aşa!

De aceea, azi, ca şi ieri, nu mă impresionează deloc zecile de fotografii cu un cineva, postate pe diverse conturi ale unor cetăţeni din partea locului. Mă vor impresiona doar atunci cînd aceleaşi fotografii le voi găsi şi pe conturile scriitorilor, interpreţilor, miniştrilor cu care s-au fotografiat.

Mai mult ca atît, mă cuprinde, vorba poetului, o tristeţe iremediabilă. Doar un personaj frustrat, în dorinţa-i mare de a demonstra că este totuşi un cineva, poate face aşa ceva. Vă mai amintiţi de „Scrisoarea I” a lui Eminescu? Există acolo o frază despre un mititel, „…lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tău umbră”.

Nu e deloc complicat să te fotografiezi cu oricine. Dacă ai tupeu, îi spui omului că tare îl mai stimezi și-ți doreşti o fotografie cu el.

Sigur că nu-ţi va refuza. Dacă însă nu ai tupeul necesar, te apropii tiptil, de parcă ai avea treabă în acel loc, iar vreun prieten îţi face o poză. Şi iată aşa, arăţi lumii întregi cu ce oameni ai de a face.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: