Imagine simbol: publika.md
Imagine simbol: publika.md

Reforma din învăţămîntul din Moldova a făcut ca la Călăraşi să fie suprimate mai multe instituţii de învăţămînt, altele fiind pe cale de a fi lichidate.

Spre exemplu, Gimnaziul din Rădeni, cu 93 de elevi la ora actuală, a scăpat de lichidare ca prin urechea acului, cu doar două săptămîni înainte de începutul noului an de studii. Salvarea a venit de la Consiliul raional, care, în şedinţa sa din 22 august, nu a reuşit să întrunească numărul necesar de voturi pentru aprobarea unei decizii în acest sens. Mai mulţi consilieri raionali, reprezentanţi ai diverselor formaţiuni politice, au exprimat un vot de blam argumentelor aduse în favoarea lichidării gimnaziului,  prezentate de către şefa Direcţiei de Învăţămînt, Elena Gonţa.

Decizia consilierilor de a nu vota pentru lichidarea gimnaziului respectiv a fost alimentată şi de către afirmaţia directorului Centrului de Sănătate Publică, Grigore Ciurcă, precum că sediul liceului din Dereneu, unde urmau să înveţe cei 93 de copii de la Rădeni, nu este gata de începerea noului an de studii, urmînd ca aici să fie efectuat încă un mare volum de lucrări de reparaţie. Pe de altă parte, sediul gimnaziului din Rădeni a fost reprarat recent, fiind cheltuite în acest scop cîteva sute de mii de lei.

Nu atît de norocoase s-au dovedit a fi şcolile-grădiniţe din Părcani şi Păuleşti, lichidarea cărora a fost votată la aceeaşi şedinţă a Consiliului raional.

CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu

P.S.
Maia Sandu, Ministrul Educaţiei:
„Sistemul vechi de finanţare favoriza şcolile mici, subvenţionîndu-le din contul celor mari. Un elev dintr-o şcoală mică beneficia de o alocaţie de cîteva ori mai mare decît unul dintr-o şcoală mare. Aceasta se întîmpla pentru că, indiferent de numărul de elevi, salariile profesorilor şi costurile de întreţinere sînt cam aceleaşi. În consecinţă, aveam, în cea mai mare parte, cheltuieli ineficiente şi rezultate slabe şi în şcolile mari, şi în şcolile mici.

Acum avem un sistem echitabil de finanţare, orientat pe beneficiari. Şcolile cu mai mulţi elevi  vor primi mai mulţi bani şi vor putea să investească în infrastructură, materiale didactice, instruirea profesorilor, alte lucruri care le vor spori performanţa.

Nu există nici o îndoială că principiul „Banii urmează elevul“ este unul corect. Această reformă stimulează folosirea mai eficientă a banilor publici şi, acolo unde administraţia publică locală, împreună cu managerii şcolari, au dat dovadă de responsabilitate, rezultatele nu au întîrziat să apară.

În raioane precum Călăraşi, Orhei, Hînceşti, Ungheni, Nisporeni, Criuleni, unde, pe parcursul ultimilor ani, s-au făcut eforturi de optimizare a claselor şi a şcolilor, resursele pentru investiţii în dezvoltarea şcolilor au crescut de la cîteva sute de mii de lei, în anii precedenţi, la 3, 5 şi chiar 12 milioane de lei în anul 2013. Resursele suplimentare pe care le vom atrage, inclusiv cele din creditul Băncii Mondiale, aprobat de curînd, vor fi alocate în mod prioritar raioanelor care demonstrează efort în implementarea reformei.

Şcolile mici vor rezista, dacă vor reuşi să se descurce cu bugetul alocat fără a compromite rezultatele”.

(Din interviul acordat de ministrul Educaţiei, Maia Sandu, publicaţiei „Adevărul”)

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: