Forografie: fotofocus.ro
Forografie: fotofocus.ro

Acum doi ani, o tînără din raionul Nisporeni a aflat un cumplit adevăr. Specialiştii Cabinetului de consiliere și testare voluntară HIV i-au spus direct: ”Ne pare rău, dar testul arată că sînteți HIV pozitivă”. Așa a început bătălia ei pentru o viață nouă.

Totul era atît de frumos, atît de promițător…
Era o copilă încă. Atinsese doar vîrsta majoratului. Avea vise, dorințe, speranțe și… un iubit. Băiatul era din altă parte. Venise în satul de baştină al fetei, la un unchi al său. În scurt timp, relația dintre tineri a devenit mai mult decît amicală. Timp de un an s-au iubit. La un moment dat, băiatul i-a declarat sec alesei inimii sale: ”Sînt infectat cu virsul HIV. Am mers conștient la înființarea relației noastre”, după care a adăugat: „Te iubesc și am ales să fii a mea”.
Toate visele ei s-au spulberat imediat. S-a instalat o stare de panică și teamă. La cei 18 ani ai săi, fata nu prea conștientiza pedeapsa la care a fost supusă de către iubitul său. Unicul cuvînt care-i trezea o frică de nedescirs era ”HIV”. Suna ca un dangăt de clopot în capul ei și nu mai știa ce o așteaptă în viitor.

„Acest virus este mortal?”
A venit după un răspuns la Cabinetul de consiliere și testare voluntară HIV din Nisporeni. Prima întrebare care a adresat-o medicului a fost scurtă: ”Acest virus este mortal?”. Undeva, în sufletul ei, mai era viu un grăuncior de speranță: poate soarta îi va da o a doua șansă, poate necazul o va ocoli. Dar… rezultatele testelor au demonstrat contrariul.
Chiar dacă suferința a pus stăpînire pe ea, totuși sentimentele față de acel băiat care i-a hotărît soarta, fără să-i ceară părerea, au rămas la fel de puternice. Putea să depună o plîngere la poliție, căci el a molipsit-o conștient cu HIV. Dar n-a făcut-o.

Viaţa de familie a început
Şi el o iubea. A cerut-o în căsătorie. Ea a acceptat. Viața de familie a început și, odată cu ea, a început lupta lor comună pentru supraviețuire: pastile la anumite ore, precauții față de cei din jur, vizite frecvente la medic. Mai mult ca atît, cuplul a luat o decizie riscantă: de a da naștere unui copil. Azi sînt părinți fericiți ai unui copil perfect sănătos și se bucură de fiecare zi trăită alături de el. Ambii urmează întocmai sfaturile medicilor și au grijă de sănătatea lor, păzind-o ca pe ochii din cap. Or, sensul vieții lor acum a căpătat o importanță deosebită: de a-și vedea copilul mare și sănătos.

În loc de încheiere…
Istoria acestor tineri  ne-a povestit-o Tatiana Moraru, medic la Cabinetul de consiliere și testare voluntară HIV din cadrul Spitalului raional Nisporeni. Anume ea a fost cea care i-a oferit tinerei, în clipele de grea încercare, consilierea post-testare, recunoscînd că povestea ei a marcat-o profund. Potrivit dînsei, părinții acelei fete nici pînă azi nu cunosc adevărul despre fiica lor şi despre virusul pe care îl poartă. Doar părinții băiatului, care muncesc peste hotare, ştiu totul. Muncesc acum pentru a-i susține financiar pe cei doi. ”Mi-ar plăcea să cred că această poveste este doar un scenariu dintr-un film. Din păcate,  nu este așa. Este o istorie adevărată. O istorie tristă, din care fiecare tînăr ar trebui să tragă învățăminte”, a subliniat Tatiana Moraru.
În prezent, în evidența Cabinetului de consiliere și testare voluntară HIV din Nisporeni sînt 29 de persoane, majoritatea de vîrstă aptă de muncă. Dintre aceștia, șapte sînt diagnosticați deja cu SIDA, ceea ce înseamnă că virusul şi-a făcut treaba. De la deschiderea Cabinetului respectiv, în anul 2007, șase persoane au decedat de pe urma acestei boli incurabile.

NISPORENI | Ina Landa

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(4 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: