Imagine simbol: zupernews.wordpress.com
Imagine simbol: zupernews.wordpress.com

Peste 381 de mii de lei – atît valorează lucrările de restaurare şi amenajare a parcului din centrul Călăraşiului. Alei iluminate şi bănci noi, tobogane, balansoare şi scrinciobe pentru copii, flori şi coşuri noi de gunoi, un havuz care-ţi mîngîie ochii şi un perete masiv pictat în stil graffiti de către un grup de voluntari – toate acestea sînt prezente aici.

Readucerea la viaţă a parcului călărăşean a fost posibilă, graţie unei campanii impresionante, cu genericul: “Donează pentru parcul tău”, care s-a desfăşurat în prima jumătate a anului curent.

Lilia Raţă, specialist pentru atragerea proiectelor de dezvoltare a oraşului din cadrul primăriei Călăraşi, spune că “scopul a fost crearea, chiar în inima urbei, a condiţiilor optime de odihnă şi recreere pentru copiii şi maturi”.

Potrivit dînsei, finanţarea a fost din mai multe surse. Corpul Păcii a donat 28 mii de lei, contribuţia agenţilor economici din oraş a fost de 33,6 mii de lei. Primăria a alocat circa 320 de  mii de lei.
Numele tuturor celor care au contribuit financiar la această reconstrucţie a parcului şi-au găsit locul pe un panou de onoare, instalat, pentru văzul tuturor, în holul Pirmăriei Călăraşi, cu mulţumirile de rigoare.

CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(15 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: