cojocaru
În fotografie: Dionis şi Iaroslav Cojocaru imediat după gala de premiere „Businessmanul anului 2012”
Fotografie: Victor Paluţa

Tată şi fiu. Primul şi-a început businessul în anul 1991. Al doilea – de cînd se ţine minte. De fapt, din 2007. Primul – aşezat la vorbă şi deja cu o doză mare de înţelepciune. Al doilea – entuziast, cu multe idei şi o doză mare de romantism.

Primul este Dionis Cojocaru, un om de afaceri care şi-a clădit businessul cărămidă cu cărămidă, încet, dar sigur, astăzi desfăşurîndu-şi activitatea la Ungheni şi Nisporeni. Al doilea este Iaroslav, feciorul lui, care i-a urmat calea şi care, în cei cîţiva ani de activitate, a reuşit să dea, vorba dînsului, cu capul în bară. Dar s-a ridicat şi a mers mai departe.

Acum două săptămîni, la festivitatea de premiere în cadrul concursului „Businessmanul anului 2012”, ambii s-au aflat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Dionis Cojocaru a fost declarat „Businessmanul anului în sfera comerţului”, iar Iaroslav Cojocaru – „Cel mai tînăr antreprenor al anului 2012”. Chiar dacă sînt obişnuiţi cu premiile, a fost plăcut. Şi pentru tată, şi pentru fiu. E încă o recunoaştere a meritelor lor.

„Ce contează cel mai mult într-o afacere?”, îi întreb. Ambii sînt într-un gînd. Corectitudinea. Trebuie să fii corect cu tine însuţi, cu cei de alături, cu partenerii, cu clienţii. Numai aşa vei obţine succese, numai aşa vei fi cu adevărat credibil şi vei fi respectat.
„Noi toţi sîntem în business: ne vindem capacităţile, atitudinea”, face o remarcă Iaroslav, dînd de înţeles că, de fapt, toată lumea ar trebui să fie corectă şi onestă.

Ambii ştiu ce vor şi ştiu cum să-şi realizeze ideile. Doar că tatăl este mai conservator. Aşa zice el. Iaroslav, în virtutea tinereţei sale, experimentează, vine cu noi metode de lucru. „L-am susţinut totdeauna”, spune Dionis Cojocaru cu referire la feciorul său, după care face şi explicaţiile de rigoare: „La început, a trecut o practică de agent economic la mine, după ce şi-a făcut studiile în domeniu. Mă bucur că nu s-a descurajat după primul eşec în afaceri. Mai apoi, avînd deja local, experienţă şi relaţii cu producători, a deschis un magazin care, cred, peste cîţiva ani, va fi unul dintre cele mai solicitate la Ungheni”. Iaroslav îl întrerupe: „El este deja! Mă mîndresc că sîntem un magazin cu propria identitate, cu brandul său. Poate că încă sîntem mici,  dar mari în viziuni, în realizări. Chiar avem foarte multe realizări”.

Ambii fac bani, ştiu ce înseamnă asta. Nu e deloc simplu, căci implică multă muncă, nopţi nedormite, idei noi, mişcare permanentă.

Ambii au frumoase realizări în plan social. Dionis Cojocaru susţine în permanenţă fotbalul pentru copii, organizînd, de mai bine de zece ani, împreună cu Asociaţia raională de fotbal, Cupa „Magirus”. Este alături de veteranii războiului din Afganistan, din Transnistria, de participanţii la lichidarea avariei de la Cernobîl. „Susţinem foarte multă lume. Dacă trebuie, îi ajutăm”, spune simplu. Iaroslav Cojocaru este mereu alături de cele mai importante evenimente culturale. Îi place să spună că e partener, nu sponsor. Or, parteneriatul presupune mult mai mult decît să oferi doar bani. „Nu ne implicăm în evenimente care nu ne plac, căci scopul nostru e ca oamenii să înţeleagă ce înseamnă calitate”, face dînsul o remarcă.

Nici tatăl, nici feciorul nu regretă că au ales calea businessului. Cum să regrete? Le place dinamica, mişcarea, schimbarea. Businessul pentru ei nu înseamnă să-ţi etalezi palatele sau maşinile luxoase. Businesul pentru ei înseamnă muncă şi seriozitate.

UNGHENI | Lucia Bacalu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(11 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: