Imagine simbol: couponaudit.com
Imagine simbol: couponaudit.com

Chiar dacă au mai rămas cîteva luni pînă la bacalaureat, Gheorghe Toma, elev în clasa a XII-a  la Liceul „Elada” din Măcăreşti, are deja un loc asigurat la Facultatea de istorie şi filozofie a Universităţii de Stat din Moldova. El s-a ales cu o bursă de studii aici, după ce a obţinut locul III la olimpiada raională la istorie.

„Interesant este faptul că, fiind elev în clasa a IX-a, i-am propus să participe la olimpiada de istorie. Mi-a zis atunci că nu-l prea interesează”, povesteşte profesoara lui, Elena Butnaru. I-au trebuit mai puţin de trei ani, ca să îndrăgească istoria şi să-şi dorească o carieră în acest domeniu.

Cu o bursă similară s-a ales şi Natalia Cunicova de la Liceul „Ion Creangă” din Ungheni, care s-a clasat pe locul II la olimpiada raională.

„E o onoare pentru noi să putem stimula aceşti copii, care au demonstrat cunoştinţe bune la olimpiada de istorie. Facultatea respectivă este unica ce ne susţine în acest sens”, a menţionat Corneliu Prepeliţă, inspector şcolar la Direcţia învăţămînt, tineret şi sport Ungheni.
Pînă în prezent, au obţinut aceste burse trei elevi din raion.

UNGHENI | Natalia Junghietu 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(2 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: