Imagine simbol: unimedia.info
Imagine simbol: unimedia.info

În condiţiile în care în raionul Călăraşi se înmulţesc cazurile de abandon al copiilor, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei a instituit un serviciu intitulat  Asistenţa Parentală Profesionistă (APP). Astfel, alte persoane le înlocuiesc, temporar, părinţii.

La ora actuală, serviciul respective numără 20 de asistenţi parentali, în grija cărora se află 27 de copii. Marea majoritate a acestora activează la Bravicea. “Este un exemplu demn de toată lauda”, spune Vasile Gâlcă, reprezentantul autorităţii raionale pentru protecţia drepturilor copilului. La Bravicea numărul asistenţilor parentali profesionişti a ajuns la 18, ei îngrijindu-se de 24 de copii. “Nu e uşor să găseşti şi să formezi un asistent parental, mai ales în condiţiile unei anumite rezistenţe din partea unor grupuri, care-şi văd afectate interesele  profesionale sau cele de ordin material”, a menţionat Vasile Gâlcă.

Cazul fericit de la Bravicea se datorează atitudinii  prompte a primarului Constantin Popa, secondat de asistenta socială, Nina Buruiană. Anume ei au ştiut să găsească cheia către inimile oamenilor şi ale copiilor asistaţi. E drept, aici a influenţat şi o dramă locală, care a solidarizat spiritele în rezolvarea pozitivă a problemei.

La începutul anului curent, o mamă şi-a abandonat trei copii. Corpul celui de al patrulea copil,  decedat, a fost îngropat în grădină. Deşi, după ce a fost reţinută pentru cercetări, femeia fusese eliberată, ea nu a mai revenit la copiii săi, ci a luat calea pribejiei.

Un caz similar s-a produs, anul trecut, şi la Vărzăreştii Noi. Acolo, o mamă şi-a părăsit patru copii cu mari probleme de sănătate. Ulterior, ei au fost plasaţi în Centrul de reabilitare din oraşul Corneşti. Cel mai dramatic moment din această întîmplare a fost faptul că unii dintre copii nici măcar nu erau documentaţi, astfel că au fost uitaţi şi de mamă, şi de autorităţi. Într-un tîrziu, aboslut accidental, au fost descoperiţi de o echipă de  cameramani a unei televiziuni din Chişinău. În prezent, copiii se află în îngrijirea unui asistent parental profesionist din Bravicea.

“Politica statului trebuie să fie bazată pe principiul evaluăruii necesităţilor individuale ale   fiecărui copil nimerit în asemenea situaţii. Şi soluţiile trebuie să fie individuale. Dacă lucrurile au ajuns pînă aici, toată suflarea, toţi factorii de decizie, trebuie să contribuie la consolidarea familiei, astfel ca orice copil să fie educat anume în familie. Intervenţia noastră ar trebui să fie doar preventivă. Se cere asigurarea oamenilor cu locuri de muncă, acordarea unui sprijin social familiilor defavorizate. În aceste condiţii, rolul asistenţilor sociali şi capacitatea  lor de a conlucra cu societatea civilă, cu autorităţile locale creşte foarte  mult”, a opinat Vasile Gâlcă.

CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(7 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: