şedinţa de bilanţ a activităţii Direcţiei Raionale Asistenţă Socială Călăraşi
În fotografie: şedinţa de bilanţ a activităţii Direcţiei Raionale Asistenţă Socială Călăraşi

Un minister al „ignoranţei sociale” – aceasta a fost părerea despre Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, expusă de  majoritatea celor circa 160 de lucrători sociali şi invitaţi, prezenţi pe 6 martie la adunarea de totalizare a activităţii Direcţiei Raionale Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei (DRASPF) Călăraşi în anul 2012.

Calificativul respectiv vine urmare a indiferenţei pe care o manifestă Ministerul cu pricina faţă de starea de lucruri din raion. Or, menţiona, în debutul întrunirii, Mihail Cotelea, şeful DRASPF, înalţii demnitari chişinăueni nu au dat curs niciodată invitaţiilor parvenite de la Călăraşi.

„Al cincilea an consecutiv desfăşurăm aceste adunări de bilanţ. Trebuie să spun că, din an în an, activitatea noastră devine tot mai complexă, mai amplă şi mai dificilă. De cinci ani, în cadrul adunărilor de bilanţ, ne punem o sumedenie de întrebări, la care nu găsim răspunsul adecvat. De fiecare dată invităm oficial şi în timp util reprezentaţii Ministerului de resort, care ar face lumină asupra unor aspecte confuze ale actelor emise, în baza cărora sîntem obligaţi să prestăm servicii miilor de beneficiari din raion. Din păcate, invitaţiile noastre sînt ignorate, ceea ce ne face să  bănuim că alte griji, alte probleme îi frămîntă pe conducătorii acestui minister, ei nemaigăsind timp pentru a veni să vadă ce e cu asistenţa socială din provincie”, a spus Mihail Cotelea.

Oare ministerul de resort nu este deloc interesat să ştie dacă totul s-a făcut ca la carte, dacă nu sînt abateri de la actele normative, sau dacă aceste acte sînt în concordanţă cu realităţile din teritoriu? Căci, cîtă bîlbă produc, spre exemplu, anchetele sociale, numite, mai în glumă, mai în serios, „antisociale”, din cauza conţinutului lor contradictoriu şi volumului exagerat, ele conţinînd 120 de puncte (!). Uneori, urmare a acestor anchete, rămîn fără ajutor social tocmai cei care au cea mai mare nevoie de el.

Sau cîtă confuzie produc raidurile unor inspectori sociali care, venind prin sate, intră pe nepusă masă prin casele oamenilor nevoiaşi, cotrobăind peste tot în căutarea unor “corpuri delicte”, cum ar fi: televizoare, frigidere, maşini de spălat, unele avînd o vechime de zeci de ani. Sînt obiecte strict necesare în secolul 21 şi nicidecum de „lux”, cum sînt catalogate de anchetele respective.
Din păcate, toate aceste nemulţumiri, potrivit spuselor unui vorbitor, sînt ca “strigătul unui rătăcit într-un pustiu, pe care nimeni nu-l aude”.

CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu

Am contactat Ministerul vizat pentru un comentariu la cele expuse de călărăşeni. “E regretabil faptul că lumea este indusă în eroare. Am răspuns totdeauna solicitărilor parvenite din teritoriu”, a declarat doamna ministru Valentina Buliga, menţionînd că a fost imposibil să fie prezentă la Călăraşi pe 6 martie, căci la Chişinău urma să aibă loc ultima şedinţă a Guvernului demisionar.

În schimb, potrivit dînsei, ea a fost prezentă la Călăraşi în 2011, la o şedinţă similară. În plus, pe parcursul anului 2012, au fost desfăşurate mai multe activităţi, la care au fost invitaţi specialişti din cadrul acestei Direcţii. Şeful DRASPF Călăraşi a participat la şedinţele Colegiului Ministerului, asistenţii sociali din teritoriu au participat la Forumul asistenţilor sociali. Şefii Serviciului asistenţă socială comunitară au fost instruiţi în contextul legislaţiei privind modul de stabilire şi plată a ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului, astfel că nu ar fi trebuit să apară întrebări la acest capitol.

Tot în 2012, şi Inspecţia socială, instituţie subordonată ministerului, a avut întîlniri cu primarii şi asistenţii sociali, la care aceştia din urmă au avut posibilitatea să adreseze orice întrebare. În decembrie, a avut loc şi o şedinţă cu participarea primarilor şi asistenţilor sociali călărăşeni privind procesul de implementare a ajutorului social.
La final, Valentina Buliga s-a întrebat cine, totuşi, poate fi învinuit de indiferenţă, din moment ce, pe parcursul anului 2012, în adresa Ministerului au parvenit de la Călăraşi “mai multe petiţii cu referire la neasigurarea procesului de prestare continuă a serviciilor populaţiei de către asistenţii sociali comunitari în perioada în care aceştia s-au aflat în concediu de boală sau concediu propriu-zis, ori la studii”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(5 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: