Octavian Ticu
Sursa: europalibera.org

Prim-ministrul Vlad Filat a propus astăzi președintelui Nicolae Timofti numirea lui Octavian Ţîcu în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului.

Funcția de ministru al Tineretului este vacantă de la începutul lui februarie. Fostul ministru, Ion Cebanu, a fost eliberat din funcție în baza cererii de demisie.

Octavian Țîcu s-a născut la 21 august, 1972, în satul Costuleni, raionul Ungheni.

Vedeți mai jos datele biografice ale viitorului ministru al Tineretului.

1979 – 1989 – Şcoala medie satul Costuleni, r-nul Ungheni.

1989-1994 – Licenţiat în Istorie, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi, România.

1994 – 2000 – Studii de doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi, Romania. Teza “Problema Basarabiei în relaţiile româno-sovietice (1917-1940)”.

2002-2005 – Şeful Catedrei Istorie Contemporană Universală şi Ştiinţe Politice, Departamentul Istorie şi Relaţii Internaţionale, ULIM.

2003-prezent – Responsabil pentru Masteratul de Studii Europe, Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale, ULIM.

2005-2006 – Membru al Comitetului Est-European de selecţie a burselor de cercetare, Agenţia Universitară Francofonă.

Ianuarie – Iunie 2006 – Membru al Comisiei Guvernamentale pentru Elaborarea Curriculumului de Masterat în Republica Moldova.

Septembrie 2006 – Mai 2007 – Profesor Fulbright la Centrul Rus, Est European şi Euroasiatic, Urbana-Champaign, Statele Unite ale Americii.

Februarie 2008 – prezent – expert în analiza politică, Institutul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Chişinău, Republica Moldova.

Septembrie 2005 –prezent – Şeful Catedrei Relaţii Internaţionale şi Politologie, Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.
2001- prezent – conferenţiar universitar la Masteratul de Studii Sud-Est Europene a Catedrei UNESCO, Facultatea de Istorie şi Psihologie, Universitatea de Stat din Moldova.

Cursuri universitare pregătite şi prezentate:

– Europa Centrală, de Est şi de Sud Est în relaţiile internaţionale interbelice (Curs la Masterat).
– Europa de Est în secolul douăzeci (Curs la Masterat).
– Comunitatea internaţională în perioada Războiului Rece.
– Istoria Contemporană a Europei de Est şi Sud-Est (1918-prezent).
– Ţările Blocului Comunist în perioada Războiului Rece ( în engleză şi franceză).

Abilităţi lingvistice:

Română – Limbă maternă;
Rusă – Excelent scris, vorbit şi citit;
Engleză, Franceză – Avansat scris, vorbit şi citit;
Germană, Ucraineană – Mediu scris, vorbit şi citit;

Publicaţii: Autor al unei monografii, a 27 articole ştiinţifice şi peste 20 articole în presă axate pe probleme de istorie, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale.

Burse şi activităţi de cercetare:

2006/2007 – Bursă de cercetare Fulbright, Centrul Rus, Est European şi Euroasiatic, Urbana-Champaign, Statele Unite ale Americii

2005 – Bursă de cercetare şi documentare la Universitatea Central Europeană, Budapesta (Ungaria).

2004 – Bursă de cercetare şi documentare la Universitatea Paris 8, Franţa.

2003-2004 – Proiect metodico-didactic, Fundaţia Soros, Republica Moldova.
1998 – Deplasare de cercetare şi documentare la Arhivele Ministerului de Externe din Federaţia Rusă.
1997 – Deplasare de cercetare şi documentare la Arhivele Ministerului de Externe din România.
1996 – Deplasare de cercetare şi documentare la Arhivele Statului Bucureşti, România.

Activităţi extra-curriculare:
• 2007 – Membru al colegiului de redacţie, „Buletinul Universităţii Petrol-Gaze” din Ploieşti, Seria Ştiinţe Socio-Umane şi Juridice.
• 2005 – prezent – Membru al Consiliului Coordonator al Societăţii pentru Studii Americane Moldova.
• 2005 – 2006 – Redactor-şef al Revistei Ştiinţifice “Symposia Professorum”, secţiunea Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.
• 2004 – prezent – Profesor al Agenţiei Universitare Francofone.
• 2004 – 2006 – Membru al Senatului Universitar, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.

Distincţii şi premii profesionale:

2004 – Premiul Naţional al Tineretului în domeniul Ştiinţei şi Literaturii pentru monografia – Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939).
2004 – Premiul pentru cea mai bună carte a anului în Universitatea Liberă Internaţională – Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939).

2004 – Premiul cel mai bun şef de catedră al Universităţii Libere Internaţionale în anul universitar 2003/2004.

1993 – Premiul Fundaţiei Soros-Moldova pentru merite academice deosebite.

1989 – Medalie de Argint pentru absolvirea Şcolii medii din s. Costuleni, r-nul Ungheni.

Sursa: jurnal.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(5 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: