Pe parcursul anului 2012, filiala Ungheni a Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a desfăşurat trei  cursuri de instruire prin programul  “Susţinerea sectorului ÎMM, subprogramul „Suport în lansarea afacerii”, etapa a III „Gestionarea eficientă a afacerii”. La aceste cursuri au participat 45 persoane.

În perioada februarie-martie 2012, la filiala Ungheni a CCI a avut loc un curs de instruire de 50 de ore pentru tineri. Au beneficiat de acest curs 33 de tineri, la componenta “Instruire şi consultanţă antreprenorială”. Cursurile respective sînt parte integrantă a Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET).

Pe parcursul anului 2012, la filiala Ungheni a CCI au fost instruite 43 persoane din regiunea Ungheni în cadrul  proiectului “Recalificarea personalului militar din Republica Moldova”, în 2 module: administrarea afacerii şi limba engleză. Proiectul respective este implementat de Camera de Comerţ şi Industrie, Academia de Studii Economice, la iniţiativa Misiunii OSCE în Moldova.

La 24 mai 2012, a avut loc festivitatea de totalizare a ediţiei a XI-a a Concursului “Businessmanul Anului”, care a devenit deja o frumoasă tradiţie de promovare a bunelor practici de succes ale oamenilor de afaceri din raionul Ungheni. Concursul a fost organizat în parteneriat cu CCI, filiala Ungheni, Asociaţia Producătorilor Agricoli „Uncalnis”, Asociaţia Businessului Mic şi Mijlociu, Asociaţia Teritorială a Patronatului în Construcţii.

La 27 iulie, cu ocazia celebrării celor zece ani de activitate a Zonei Economice Libere Ungheni, a avut loc o festivitate, la care a participat şi ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, care a comparat această zonă cu o oază de libertate şi spirit antreprenorial innovator. În prezent, în cadrul ZEL funcţionează peste 35 de întreprinderi, care numărăr peste 2000 de angajaţi.

La 17 august 2012, la Chișinău a avut loc Congresul al III-lea al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, unde au fost prezentate totalurile activităţii pentru perioada 2007-2012, a fost discutat și stabilit programul de activitate pentru următorii cinci ani, iar Gheorghe Cucu, care este originar din satul Cetireni, raionul Ungheni, a fost reales în calitate de președinte al CCI.

Pe parcursul întregului an, filiala Ungheni a CCI a fost vizitată de delegaţii din Ucraina, Polonia, România, Kîrgîzstan, care s-au documentat asupra activităţii filialei şi mediului de afaceri din raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi.

Şi în 2012, filiala Ungheni a CCI s-a implicat activ la expoziţia-for SMAAL BUSINESS, la expoziţia naţională a producătorilor “Fabricat în Moldova”,  concursul “Cel mai bun vin de casă”.  Toate aceste activităţi au fost organizate în parteneriat administraţiile raionale.

În perioada ianuarie-decembrie 2012, de catre angajaţii filialei Ungheni a CCI au fost perfectate: 640 rapoarte de expertiză, 250 de evaluări, 130 de certificate de origine forma C, 14 mii de  declaraţii vamale.

Filiala Ungheni a CCI a avut tot sprijinul la organizarea activităţilor ce au avut drept scop: promovarea agenţilor economici atît pe plan intern, cît şi extern, facilitarea exporturilor, organizarea misiunilor economice, vizite ale oamenilor de afaceri din străinătate, mese rotunde, tîrguri, expoziţii.

La ora actuală, filiala Ungheni a CCI este reprezentantul regional al oamenilor de afaceri din raioanele Ungheni, Călăraşi şi Nisporeni, întrunind 52 de membri din cele mai importante domenii ale economiei naţionale şi regionale. Printre aceştia se numără producători de covoare, de mobilă de lux, de ceramică, de vinuri, divinuri şi vinuri spumante.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(3 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: