Tudor JosanuRecunosc, m-am inspirat dintr-un articol de săptămîna trecută din cotidianul „Timpul”, semnat de Constantin Tănase şi întitulat sugestiv „La ce-i trebuie unui popă două pistoale?”.

Cel mai şocant în istoria descrisă de ilustrul publicist e faptul că pistoalele, împreună cu o sumă mare de bani, categorisiţi de învăţătura creştină drept „ochiul dracului”, erau păstrate în sfîntul altar al unei biserici din Chişinău. Fireşte, Constantin Tănase a pus, reieşind din această situaţie, o serie întreagă de întrebări extrem de incomode pentru feţele bisericeşti care, se pare, în ultimul timp, au pierdut total simţul măsurii, dar şi al realităţilor în care trăiesc, nemaivorbind de spiritul Dumnezeiesc care ar trebui să le fie carte de căpătîi.

Întrebarea pe care am pus-o în titlul acestui articol vizează cazuri concrete din raionul Călăraşi şi nu doar. Unii preoţi au în curte cîte 2-3 autoturisme luxoase, de regulă foarte prestigioase, cum ar fi „Mercedes” sau „Hyundai”. Nu-i vorbă, legea nu interzice procurarea şi păstrarea unor automobile de către feţele bisericeşti. Să fie sănătoşi! Dar întrebarea e alta: din moment ce preoţii de la noi nu sînt salarizaţi de la buget, ca în România spre exemplu, de unde şi cum de reuşesc să adune atîţia bani?

Or, aceiaşi popi stăpînesc şi acareturi ce seamănă mai mult a cetăţi temeinice, cărora le lipsesc doar nişte tunuri şi şanţuri late pline cu apă pentru protejarea lor. De cine se tem?

Toate acestea sînt la suprafaţă. Dar, dacă cineva (cine oare ar dori şi ar putea să fie acela?) ar „săpa” puţin, cu siguranţă ar da de mult mai multe bogăţii deţinute de ei.

Departe de mine gîndul să „dau cu parul în cap” sau să-i judec, aşa cum, intuiesc, vor susţine unii dintre cei care pretind că-s creştini, dar zilnic fac altceva decît a poruncit Hristos. Eu, pur şi simplu, întreb. Pentru că, am impresia, o parte din feţele bisericeşti care pretind că-L slujesc pe Dumnezeu ori nu cunosc, ori se fac a uita, ori ignoră cu bună ştiinţă o poruncă-îndemn a lui Isus Hristos: „Nu vă faceţi comori pe pămînt, că furii le fură şi rugina le mănîncă. Face-ţi-vă comori în Ceruri, că acestea sînt veşnice şi plăcute lui Dumnezeu”.

Din păcate, nu e unicul caz cînd deziderate sfinte din învăţătura Domnului sînt terfelite tocmai de cei care ne îndeamnă mereu să le respectăm. De ce să ne mai mirăm şi să ne văietăm de toate cele rele cîte ni se întîmplă şi de care avem parte de la un timp încoace?

Tudor Josanu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: