Expresul

O scară de bloc din Ungheni comparată cu o bucățică de Europă

Este vorba de scara a doua a blocului nr. 65 de pe strada Mihai Eminescu. Cei care intră aici nu cred ochilor: de jos pînă sus, domneşte o curățenie ideală, iar în aer se mai simte mirosul proaspăt de vopsea. Pe pereți – tablouri mici, iar la geamurile frumos amenajate cu perdeluţe stau ghivece cu flori de cameră.

Să nu credeți că e vorba de vreun proiect sau o donație. Totul a pornit de la două doamne, locatare în blocul respectiv, Galina Cotovici și Eugenia Cebotari. Prin luna august, ele au inițiat marea schimbare, pornind să-şi convingă vecinii să li se alăture. „A fost greu”, recunoaşte  Eugenia Cebotari. Potrivit dînsei, pentru toate lucrările, care au durat două săptămîni, s-au adunat, cu chiu-cu vai, aproape patru mii de lei. Și asta, în condiţiile în care oamenii cheltuie pentru reparații în propriile apartamente mii de euro. „Cu părere de rău, încă mulți cred că pe scări, în faţa uşii lor trebuie să vină cineva să le facă ordine”, a adăugat Eugenia Cebotari.

Chiar dacă nu a fost uşor, rezultatul a mulţumit toată lumea, mai ales că pînă și trecătorii remarcă ceea ce s-a făcut aici. ”Unii chiar afirmă că, atunci cînd intră la noi în scară, parcă pășesc pe o bucățică de Europă”, a remarcat Eugenia Cebotari.

Deși e încîntată de cum arată scara de bloc, totuși dînsa s-a arătat îngrijorată de faptul că frumusețea creată cu atîta străduință va fi stîrpită în scurt timp de cei care nu știu a prețui munca celor din jur. ”Sperăm, totuși, să ne reușească să păstrăm curățenia, iar exemplul nostru să-l urmeze și alți locatari”, a opinat ungheneanca.

(20 vizualizări)