Dumitru MititeluÎn sfîrşit, Cerurile ne-au plîns de milă. A plouat. Dar am impresia că ploaia asta nu a fost din apă condensată la rece, din vapori, precum ne lămureşte ştiinţa, ci s-a născut din picăturile şiroinde pe obrajii sfinţilor care, cu lacrimi în ochi, îl rugau pe Dumnezeu: „Îndură-te, Doamne, şi de ei. Sînt aşa cum sînt… Dar îs harnici, aproape cuminţi şi răbdători, Doamne, de-i invidiază pînă şi oile…”.

Şi a plouat. Cerurile ne-au stropit lanurile, grădinile, livezile cu apă vie şi, poate-poate, cîte ceva va mai reînvia, va rodi şi vom putea zice în toamnă că mila lui Dumnezeu nu ne-a părăsit. Că noi de ăştia sîntem, de-alde „să dea Dumnezeu ploaie, roadă, noroc… de toate. Principalul – să ne dea”.

Nu ştiu, n-am prea umblat prin lume, dar aş fi curios să aflu ce dorinţe îşi mai exprimă şi alte popoare cînd ciocnesc paharele. Ruşii, din cîte cunosc, vor, în primul rînd, sănătate. În al doilea rînd – să nu fie ultimul (pahar!), iar restul – pe urmă. La noi, în primul rînd – să ni se dea. Că de luat noi sîntem meşteri. Necazul este că, în ultima perioadă, nu ni se prea dă. Pînă şi credulii de străini au observat că în Moldova, nu ştiu cum se face, dar ceea ce se dă se evaporă, dispare. A observat treaba asta şi Dumnezeu. Se aşezase cu Sfîntul Petru acolo, sus, să mesească. Sfîntul Petru, văzînd un moldovean cum se scaldă în sudoare la prăşit de cucuruz, i se înmuie inima şi zice către Domnul:

– Doamne, am face bine să-i dăm necăjitului ista ceva de mîncare din masa noastră…

– Bine, Petre, spuse Domnul.
Şi Sfîntul Petru taie o halcă de slănină, cheamă un sfînt şi i-o dă cu poruncă să fie transmisă moldoveanului din lanul de cucuruz. Aşa, din sfînt în sfînt, adică din instanţă în instanţă, cum cere regulamentul, slănina ajunse la masa moldoveanului. Se uită Sfîntul Petru, se şterge pe la ochi, iar priveşte şi zice:

– Doamne, am tăiat o halcă destul de bună de slănină, dar la moldoveanul nostru a ajuns doar o zdreanţă unsuroasă…

– Da, Petre, zice atunci Dumnezeu mîhnit de tot, ia priveşte la mîinile sfinţilor…

Şi a privit Sfîntul Petru la mîinile sfinţilor şi a văzut că toate erau unse.

Dar să revenim la ale noastre. Fiindcă tot vorbeam despre ploaie, despre apă, mi-am zis: ce-ar fi, dacă, printr-o minune, l-am învia pe Tutanhamon şi l-am plimba pe lanurile noastre? Sărmana mumie, peste cîteva zile de agroturism prin Moldova, în loc să se bucure de viaţa pe care i-am dăruit-o, ar fugi în Egiptul său ca să-şi spargă fruntea de vîrful piramidei, de ciudă că nu înţelege cum de noi, după mii de ani, nu putem face ceea ce făcea poporul său cu unghiile robilor: agricultură irigată.

Este adevărat că, pe atunci, lumea nu era bolnavă de democraţie. Robii făceau exact ce le spunea  Tutanhamon, că de nu – erau trimişi drept hrană crocodililor.

Pe la noi povestea-i alta. Pe la noi e democraţie şi Tutanhamonii noştri, chiar dacă ar încerca să bată cu toiagul în pămînt şi să ordone săparea canalelor de irigare, degeaba şi-ar răci gura. Că la noi propietatea e privată şi toţi ştim regula: „Fac ce vreau şi nimeni nu poate să-mi comande ce să fac, că noi nu mai vrem totalitarism şi dictatură, că avem drepturile omului la căpătîi…”.

Ce mai, au venit deşteptţii de americani să ne ia cu bombonica, ca să facem diferite sisteme de irigare, să creăm asociaţii de utilizatori ai apei. Dau şi sfaturi, dau şi bani. Noi însă nu sîntem proşti. Cît e americanul lîngă noi, facem treabă. Cînd se duce… mama ei de treabă.

Din păcate, cei de sus încă nu şi-au dat seama că la noi democraţia trebuie introdusă cu ajutorul dictaturii. În loc să păstreze în mîna sa iazurile şi, de frica crocodililor (sau a puşcăriilor!), să le dea în grija primăriilor, ca să nu le lase să se înnămolească, să se usuce, ei au dat frîu liber celor care le iau în arendă, le „greblează” de peşte, după care le usucă şi caută alte iazuri.

În preajma Nisporenilor, cîndva era un iaz mare chiar la intrare dinspre Vărzăreşti. Mai la vale – pînă la satul Mărinici, pe Valea Nîrnovei, erau încă două iazuri. Dincolo de Mărinici, pînă spre Căţeleni – alte două iazuri lăsate de Dumnezeu. Acum nu mai sînt.

Cel de Sus, văzînd toate acestea, crede, pur şi simplu, că nouă nu ne mai trebuie apă. De aceea ne-o şi dă atît de rar.

P.S. După seceta din această vară, Tutanhamonii noştri au început a bîigui despre necesitatea construirii sistemelor de irigare.  Dar… Mai dă Dumnezeu o ploaie-două şi uită iar.

Dumitru Mititelu

(3 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: