Ion ChișleaCând este vorba despre promisiunea de a reformata economia dinspre consum spre producere şi exporturi, guvernanţii noştri obişnuiesc să aducă drept exemplu pozitiv al acestui proces activitatea Zonelor Economice Libere. Într-adevăr, într-o oarecare măsură, acestea reprezintă un motor de creştere şi o resursă importantă de producere. Însă potenţialul lor este totuşi destul de limitat. Mai ales în ce priveşte resursele umane.

Ion CHIŞLEA(autor)

Potrivit unui raport recent al Ministerului Economiei, în primul trimestru al anului curent, cele şapte ZEL-uri au fabricat 7,4% din volumul producţiei industriale, volumul total al vânzărilor fiind de 486,1 mil. lei, în creştere cu 10,6 % faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent. Totodată, cea mai mare parte a producţiei industriale fabricată în zonele libere în valoare de 404 mil. lei sau 83,1% a fost exportată. Un aport destul de însemnat la reducerea deficitului comercial.

Încă un indicator scos în evidenţă de către autorităţi este numărul de angajaţi ai rezidenţilor zonelor libere, care era de 6055 de persoane la finele primului trimestru. Acest număr se datorează în cea mai mare parte companiilor Draxlmaier din ZEL Bălţi, specializată în producerea cablajelor pentru industria auto, unde activează 2374 de persoane şi Lear Corporation din Ungheni-Business, care produce huse pentru automobile şi are 2081 de angajaţi. Mai mult, ambele companii au anunţat că intenţionează să mai deschidă câte o unitate de producţie şi să angajeze câte 1500 de oameni fiecare. S-ar părea că este o mană cerească pentru economia moldovenească, măcinată de lipsa de locuri de muncă. Însă, chiar dacă Draxlmaier oferă un salariu mediu de 4900 de lei iar Lear Corporation, de 4000 de lei, acestea se confruntă cu un deficit tot mai acut de braţe de muncă. Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, afirma săptămâna trecută în cadrul unei mese rotunde, că numărul persoanelor disponibile din Zona Ungheni este la limită şi nici regiunea Bălţiului nu este fără fund. Probabil, din această cauză, cei de la Lear Corporation au dubii în ce priveşte deschiderea noii fabrici la Ungheni. Problema este că rezidenţii zonelor economice libere sunt atraşi de costurile mici de producere de aici şi în primul rând de salariile mici pe care le plătesc angajaţilor. Moldovenii, însă, dacă nu sunt satisfăcuţi de salariile oferite, au alternativa plecării peste hotare, unde câştigă de patru-cinci ori mai mult faţă de salariile oferite de cele două companii.

Astfel, avem un cerc vicios. Companiile străine sunt atrase în ZEL-uri de costuri mici, implicit de salarii mici, pe când majoritatea moldovenilor nu sunt satisfăcuţi de astfel de salarii deoarece pot să plece la muncă peste hotare unde au câştiguri mai mari.

Nu e greu de constatat că modelul respectiv de creştere a producţiei nu este de lungă durată, or pentru a avea suficienţi muncitori, trebuie de majorat salariile iar odată cu creşterea salariilor, nici chiar ZEL-urile nu îi vor atrage pe investitori.

De fapt, guvernanţii noştri, deşi sunt conştienţi de necesitatea remodelării economiei, speră să o facă evitând adevăratele probleme, care împiedică dezvoltarea ramurilor producătoare – corupţia şi dezmăţul funcţionarilor.

Având la dispoziţie aparatul statului, pentru a configura economia este suficient să adopţi nişte măsuri stimulatorii sau de constrângere. Este necesar doar de făcut astfel încât să fie mai avantajos să produci decât să vinzi.

Pentru aceasta, însă, trebuie să deţii controlul sistemului şi să ai voinţă politică. La noi, însă, mai degrabă sistemul dictează acţiunile politicienilor iar voinţa politică este îndreptată cu totul în altă direcţie.

Sursa: eco.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: