Lupte aprigi la Ungheni pentru Cupa „Magirus” În prima zi de vară, ca de obicei în ultimul deceniu, pe stadionul orășenesc din Ungheni s-a dat o luptă aprigă la fotbal. Tineri fotbalişti din raion şi-au etalat abilităţile şi măiestria în competiţia pentru Cupa „Magirus”.  

Meciurile disputate între patru echipe de juniori au avut loc în cadrul celei de-a zecea ediții a turneului de fotbal dedicat Zilei internaționale a copilului, iniţiat şi susţinut de omul de afaceri Dionis Cojocaru, un mare amator al fotbalului, directorul SRL „Magirus”.

„A face business nu înseamnă a uita de cei care fac sport. Chiar dacă nu ne putem permite susținerea unor echipe de fotbal, trebuie, cel puţin, să ne îndreptăm atenţia spre cei mici, căci ei, la timpul lor, ar putea deveni mari și cu renume”, a declarat dînsul pentru ”Expresul”.

De notat că acest turneu este organizat, de fiecare dată, în parteneriat cu Asociaţia teritorială de fotbal. Deşi au fost invitate şi echipe de copii din Călăraşi şi Nisporeni, acestea nu au putut participa, pentru că orice deplasare presupune şi anumite chletuieli.

Competiţia însă a avut loc, iar Dionis Cojocaru a declarat la final că toate echipele „au arătat un joc bun”.

Pe locul I s-au clasat gazdele, discipolii antrenorului Sergiu Noni de la Şcoala sportivă din Ungheni. Tinerii fotbalişti ungheneni au cîştigat toate cele trei meciuri disputate, cîştigînd pe bună dreptate trofeul. Locul II i-a revenit echipei din Zagarancea, conduse la turneu de Valeriu Dragan, iar pe locul III s-au clasat tinerii fotbalişti de la Buşila, antrenaţi de neobositul Igor Vîrlan. În afara podiumului au rămas, de data aceasta, discipolii lui Ion Munteanu de la Pîrliţa. În schimb, au cîştigat multă experienţă competiţională.

Au fost desemnați și cei mai buni jucători: portarul Veaceslav Caminschi (Ungheni), apăratorul Maxim Hușanu (Zagarancea), fundașul Serghei Reaboi (Pîrlița), atacantul Florin Cojocaru (Buşila). Golgheterul turneului, cu patru goluri la activ, a fost Maxim Chercheja (Zagarancea). Toate echipele s-au ales cu diplome speciale şi cu premii.

Dionis Cojocaru a dat asigurări că nu va renunţa la turneu nici în anii următori, fiind ferm convins de necesitatea unor astfel de competiţii.

Ina Landa

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: