Expresul

Rădăcinile de pătrunjel – bune pentru sănătate

Iată cîteva reţete din rădăcini de pătrunjel, care pot să vă amelioreze sănătatea.

Pentru colici şi calculi renali (“piatră la rinichi”)
Se rad 250 g de rădăcină de pătrunjel şi se pun la fiert într-un litru de apă. Cînd lichidul scade la o cană, se strecoară şi se împarte în trei porţii, care se beau pe îndelete dimineaţa, la prînz şi seara, pe nemîncate. De precizat că în cursul întregii zile nu se mănîncă nimic altceva. Pînă a doua zi, piatra se transformă în nisip şi se constată depunerea sa în urina colectată într-un vas. În caz de colică renală, durerile înceteaza de la prima ceaşcă.

Hipertensiune
Se fierbe 1 kg de rădăcini bine spălate în doi litri de apă pînă ce aceasta scade la jumătate. Se filtreaza şi se beau cîte trei ceşti pe zi, între mese.
În cazul durerilor de dinţi
Se zdrobesc bine frunzele de pătrunjel proaspete sau o bucată de rădăcină pînă se obţine o pastă care se frămîntă cu puţină sare. Cocoloşul format se introduce în caria dentară. Durerea va trece foarte repede.
Este bine de ştiut că, în doze mari, rădăcinile de pătrunjel devin toxice.

Pătrunjelul în ajutor menţinerii frumuseţii
Pentru a slăbi cîteva kilograme fără prea mari eforturi, tocaţi mărunt un kilogram de pătrunjel verde şi fierbeţi-l la foc mic în doi litri de lapte (pînă scade la un litru). Strecuraţi şi consumaţi o lingură de fiertură din oră în oră.
Sucul de pătrunjel este folosit şi pentru purificarea tenului sau ca remediu contra pistruilor. Sucul se aplică pe faţă seara, menţinîndu-se peste noapte, iar dimineaţa se spală cu apă caldă. Tenul va căpăta astfel luminozitate şi prospeţime.
NB! Pătrunjelul cu frunza netedă este mai active decît cel cu frunza încreţită. Frunzele de pătrunjel şi rădăcinile se recoltează în scop medical în primul an, cînd frunzele au aroma cea mai puternică.

(96 vizualizări)