Vasile GrecuNu există, se pare, unghenean, care să nu fi auzit de Vasile Grecu, omul care a stat toată viaţa la straja ordinii publice. A muncit în poliţie, şi-a făcut un nume şi a trecut în rezervă avînd gradul de locotenent-colonel.
Altul, în locul lui, după o viaţă tumultoasă şi plină de riscuri, s-ar fi odihnit. Vasile Grecu însă continuă să muncească. Este, în prezent, comandantul detaşamentului Gărzii populare din oraşul Ungheni, unica gardă populară cu adevărat funcţională din Republica Moldova.

„Pe parcursul anului 2011, detaşamentul Gărzii populare, în cadrul căreia activează 42 de gardieni, de comun cu angajaţii poliţiei, cu plutonul de patrulă şi santinelă, au participat la menţinerea ordinii publice şi supravegherea legalităţii în localurile din oraş, pieţe, parcuri, stadioane, în cadrul diferitor manifestări culturale şi sportive”, spune dînsul milităreşte.

Gardienii au luat parte activă la măsurile profilactice de combatere a narcomaniei, beţiei, sustragerii  din avutul public şi privat, la prevenirea criminalităţii printre minori, şi-au adus contribuţia la contracararea unor accidente rutiere. Cifrele sînt relevante. Garda populară din Ungheni a depistat 6 persoane care au comis infracţiuni, 86 – care au încălcat ordinea publică, 8 – care au încălcat regimul de paşapoarte, 16 minori ce au admis diverse contravenţii. Au fost întocmite 118 procese-verbale. Datorită activităţii Gărzii populare, au fost curmate 5 infracţiuni, 12 infractori au fost reţinuţi. Membriii acesteia au participat la depistarea a 9 cazuri de păstrare şi utilizare a drogurilor, au fost  martori în judecată pe 24 de cazuri.

Vasile Grecu spune cu mîndire că în Garda populară din Ungheni activează reprezentanţi a numeroase instituţii şi întreprinderi din oraş, printre care: Moldtelecom, Silva-Centru, Secţia Pază de Stat, Liceul „Vasile Alecsandri”, Colegiul Agroindustrial. Dar are şi un regret: au încetat să mai participe reprezentanţi de la Apă-Canal, Staţia Ungheni, Poşta Moldovei, care serveau ca exemplu şi pentru alţii.

Zilnic, pe străzile oraşului pot fi văzuţi patrulînd cîte 4-5 membri ai Gărzii populare, iar în zilele în care au loc manifestaţii – cîte 7-8. Apropo, Garda populară, din momentul reanimării ei, în 2004, este susţinută de primărie, care alocă anual cîte 50 mii de lei. Aceşti bani sînt utilizaţi pentru salarizare (cîte 21 lei de fiecare ieşire la serviciu), procurarea brasardelor, insignelor, legitimaţiilor. Gărzii populare i-a fost oferit un spaţiu în Primărie şi altul –  în Comisariatul de poliţie.

În prezent, membrii Gărzii populare sînt implicaţi la paza pomului de Crăciun din centrul oraşului Ungheni, astfel că acesta e în siguranţă.

Vasile Grecu a ţinut să menţioneze şi activitatea colegilor săi: Valeriu Mămăligă, Petru şi Ion Braşoveanu, Tudor Tataru, Nicolae Vîzdoagă, Nicolae Ureche, Vasile Popa, Grigore Talmaci, Oleg Tocarciuc, Dumitru Damir. „Vreau să subliniez că se descurcă bine cu toţii. Acum ne propunem să  consolidăm succesele obţinute”, a spus în final comandantul detaşamentului Gărzii populare din  Ungheni.

Lucia Bacalu 

(9 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: