Novaia Nicolaevca, stadionÎn istoria sa de aproape o sută de ani, Novaia Nicolaevca nu a avut parte niciodată de atîtea evenimente frumoase şi clipe de bucurie ca în toamna anului curent. Punctul culminant l-a constituit ziua de 4 decembrie, cînd tot satul – de la mic la mare – a ieşit să sărbătorească un eveniment unic, la care nici nu îndrăzneau să viseze acum cîţiva ani.

Într-o atmosferă absolut impresionantă, la Novaia Nicolaevca a fost sfinţit un loc de agrement  pentru tineri şi copii.  „Cred că acesta va deveni locul central pentru noi, aici se vor aduna tinerii, se vor ocupa cu sportul. Aici se vor aduna copiii să se joace. E cel mai bun lucru care a putut fi făcut”, a declarat Victor Landa, locuitor al satului.

Timp de mai bine de o lună, s-a muncit încontinuu. Nimeni nu s-a socotit cu timpul liber, cu propriile nevoi. Entuziasmul a fost mare. Iar iniţiativa i-a aparţinut Inei Landa-Şumeico, colega noastră de la „Expresul”. „Sînt locuitoare a acestui sat, cresc un copil aici şi îmi doresc ca feciorul meu să aibă un viitor frumos, să aibă unde-şi petrece timpul. În plus, şi noi să avem unde ne aduna în zilele de odihnă. De aceea am şi iniţiat acest proiect”, ni s-a destăinuit dînsa, menţionînd, totodată, că e foarte mîndră de ceea ce a reuşit, împreună cu consătenii săi.

Cu mai bine de două luni în urmă, un grup de iniţiativă, în frunte cu Ina Landa, a aplicat la Fundaţia Comunitară Ungheni, pentru a obţine un grant în vederea realizării unui proiect îndrăzneţ – „Amenajarea unui loc de agrement în satul Novaia Nicolaevca”. Costul total al acestuia a fost de 21550 lei, dintre care Fundaţia Comunitară a oferit 5000 lei, primăria – 4190 lei, iar comunitatea a venit cu o contribuţie de peste 10 mii de lei.

Şi directorul executiv al Fundaţiei Comunitare, Valeriu Botnari, şi primarul comunei Mănoileşti, Grigore Popa, s-au declarat impresionaţi de cele realizate la Nicolaevca, asigurîndu-i pe oameni că îi vor susţine şi în continuare. „Din cele patru sate ale comunei, Novaia Nicolaevca este un exemplu”, a declarat primarul, dînd asigurări că anume acest sat va fi primul din comună unde va fi construit un apeduct.  Şi Valeriu Botnari a dat aisgurări că Fundaţia Comunitară va susţine, cu siguranţă, şi alte proiecte ale grupului de iniţiativă de aici. Iar planurile tinerilor sînt mari: vor să amenajeze un foişor, o estradă de vară, să construiască nişte tobogane pentru copii.

„Cred că acest eveniment va intra în istoria localităţii. Deşi e un sat mic, cu doar 200 de locuitori, se simte dragostea oamenilor pentru a face lucruri bune”, a remarcat şi părintele AndreiUrsoi, care a sfinţit cele realizate de locuitorii din Nicolaevca.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: