Expresul

Expresul a venit şi la Nisporeni. „Într-un ceas bun”, ne zicem cu toţii

În fotografii: Lucia Bacalu, directoarea ziarului „Expresul”

După patru ani de apariţie a Expresului la Ungheni, iată că, începînd de azi, publicaţia va fi prezentă şi în casele nisporenenilor, ale oamenilor dornici de cît mai multă şi mai variată informaţie de calitate.

Pentru că unghenenii şi nisporenenii au multe lucruri în comun – vedeţi ce au spus la acest capitol persoanele intervievate de noi – sperăm că şi subiectele abordate de Expresul vor fi la fel de utile şi interesante atît pentru ungheneni, cît şi pentru nisporeneni. Oare nu pe toţi ne interesează de ce nucii de pe marginea drumurilor noastre nu sînt exploataţi la justa lor valoare, ca autorităţile publice locale să facă un ban, pentru a-l folosi ulterior la soluţionarea unor probleme arzătoare ale localităţilor? Oare nu pe toţi ne interesează de ce tot mai multă lume pleacă şi rămîn satele noastre pustiite? Oare nu pe toţi îi interesează problema vinului şi a băutului prin părţile noastre? Am putea continua cu aceste întrebări, dar ne oprim aici. Din ediţie în ediţie, vom aborda subiectele respective, dar şi multe altele. În plus, de ce să nu ştim ce se întîmplă şi pe la vecini?

Cînd spunem, de exemplu, că la Ungheni drumurile-s de proastă calitate, e bine să vedem care e situaţia şi la Nisporeni. Or, totul se înţelege mai bine prin comparaţie. Sau, cînd spunem că la Nisporeni nu se prea acordă mare atenţie folclorului, de ce să nu facem o comparaţie cu ceea ce se întîmplă la Ungheni? Dar să vorbim şi despre lucruri mai frumoase. Este o certitudine: şi la Ungheni, şi la Nisporeni au loc multe evenimente deosebite. Nu ştim cum se întîmplă, că de ele nu se prea cunoaşte. Sau se cunoaşte într-un cerc restrîns. Exemplele frumoase, practicile de succes trebuie spuse cu glas tare, ca să ştie toată lumea. Deci, Expresul va fi un ziar regional, şi nu doar local. Începînd cu ziua de azi, va fi difuzat şi abonaţilor „Gazetei de Vest”, urmare a fuzionării publicaţiei respective cu „Expresul de Ungheni”. În scurt timp, în paginile noii publicaţii va reveni şi ziaristul nisporenean Dumitru Mititelu. Îi urăm însănătoşire grabnică, iar nouă tuturor: „Într-un ceas bun!”.

(1 vizualizări)