alegeri, politică, alianţă, comunişti,
Imagine: criticati.ro

Au trecut alegerile şi îmi spuneam: gata, nici un cuvînt despre politică. Lumea este deja sătulă şi de Alianţă, şi de comunişti, şi de forţa a treia, şi de forţa a patra şi tot aşa mai departe. Dar cum poţi să taci, cum poţi să închizi ochii, cînd îi vezi pe toţi alergînd după funcţii şi visîndu-se în fotolii de preşedinte de raion, de vicepreşedinţi, de viceprimari, de şefi de secţii. O-o-o, cîte fotolii călduţe mai fac cu ochiul!

Nici unul, dar nici unul dintre cei ce aspiră la aceste fotolii nu-şi pune întrebarea ce va face în cazul în care visul i se împlineşte. Oamenii nu au idee ce înseamnă administraţie publică locală, dar merg cu coarnele înainte şi tot suspină: „Eu, eu, eu”.

În plus, şi cei de la Chişinău incită spiritele. Toţi au o singură grijă: cum împărţim funcţiile. Au uitat că lumea e săracă, că preţurile cresc, că nu ai unde merge să te plîngi în caz că eşti nedreptăţit, că în capul mesei stă bine mersi corupţia şi tot aşa.

Citesc în proiectul unui Acord privind formarea coaliţiilor de orientare democratică la nivel local

următoarea frază: „Distribuţia funcţiilor de preşedinte de raion se bazează pe raportul general dintre rezultatele partidelor membre ale AIE la alegerile consilierilor raionali şi pe faptul că alegerea necesită susţinerea reciprocă a fracţiunilor acestora în toate consiliile raionale. Astfel, PLDM urmează să fie susţinut pentru a promova 13 preşedinţi de raioane, PD – 9 şi PL – 4, urmînd ca distribuţia concretă să fie negociată şi fixată într-o anexă specială”. Nu ştiu ce aţi înţeles din toată această împletitură de cuvinte. Personal, mi s-a făcut scîrbă.

Aţi auzit cumva să spună măcar cineva: oameni buni, opriţi-vă. Haideţi să vedem calităţile profesionale ale aleşilor locali, să le vedem CV-urile şi apoi să discutăm despre alegerea lor într-o funcţie sau alta.

După toată această mascaradă, mai că îmi vine să le cînt elogii comuniştilor. Răi, cum au fost, dar, cel puţin, mimau că-i interesează profesionalismul „cadrelor de conducere”. Sînt sigură, dacă Partidul Comuniştilor îşi schimbă denumirea, revine în forţă la putere.  Draga, scumpa noastră Alianţă s-a făcut de tot rîsul. Şi continuă să se facă. Ostentativ.

Nici nu ştiu ce apel ar fi mai potrivit acum: „Trezeşte-te, popor, şi vezi cine ţi-s eroii” sau „Trezeşte-te, Alianţă, şi gîndeşte-te bine ce faci”. Nu ştiu dacă mai avem nevoie de o asemenea Alianţă. Nu ştiu dacă mai avem nevoie de asemenea partide, în care s-au oploşit tot felul de carierişti şi de profani.

Lucia Bacalu

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: