Sedinta consiliului orasenesc Ungheni primar

Ungheniul are un primar şi un consiliu legitim. Preşedintele Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Ungheni, Vasile Mînăscurtă, a dat citire deciziei Judecătoriei Ungheni privind confirmarea legalităţii alegerilor şi validitatea mandatului primarului şi al consilierilor. Evenimentul s-a produs pe 29 iunie, în cadrul şedinţei consiliului orăşenesc.

Primul care a primit legitimaţia a fost primarul Alexandru Ambros. «Cetăţenii oraşului Ungheni au investit foarte multă încredere în cei pe care i-au ales: şi în primar, şi în consilieri. Trebuie să fim mîndri, dar şi foarte responsabili de acest vot de încredere. La fel ca şi în mandatul precedent, voi depune toate eforturile ca să transpun în viaţă programul meu electoral», a subliniat Alexandru Ambros, exprimîndu-şi, totodată, încrederea că va avea o conlucrare foarte bună cu noul consiliu orăşenesc. «Împreună vom soluţiona problemele oraşului», a subliniat dînsul. Primarul a dat asigurări că va pune în prim-plan interesele oraşului, interesele cetăţenilor şi nicidecum interesele personale, de grup sau de partid.

Rînd pe rînd, au primit mandate şi consilierii nou-aleşi. Reprezentantul Partidului Comuniştilor, Ilie Ciocanu, a transmis mulţumiri alegătorilor care şi-au dat votul pentru consilierii actuali, asigurînd asistenţa că atît el, cît şi colegii săi, vor fi la înălţimea aşteptărilor unghenenilor. «Sper că în actualul consiliu vom avea o conlucrare mai bună decît în consiliul precedent», a mai spus dînsul.

Reprezentantul Partidului Democrat, Petru Langa, a declarat că poziţia consilierilor democraţi va fi una constructivă, astfel ca să fie asigurată realizarea promisiunilor făcute în campania electorală. «Sînt sigur că actualul Consiliu va contribui la dezvoltarea comunităţii, ca ziua de mîiine să fie mai bună decît ziua de azi», a subliniat dînsul.

Deja au foct constituite trei fracţiuni: a PCRM – din 13 consilieri, preşedinte Ilie Ciocanu ; a PLDM – cu 8 consilieri, preşedinte Vasile Bînzaru; a PDM – cu 4 consilieri, preşedinte Petru Langa. În afara fracţiunilor a rămas consilierul independent Eduard Bejenaru şi consilierul liberal Natalia Rotaru.

Vasile Mînăscurtă le-a urat noilor aleşi locali o activitate transparentă, ca lumea să ştie cu ce se ocupă, cum lucrează. «Să nu tragem cu obrazul atunci cînd ne vor veni delegaţii din diferite ţări, să ne mîndrim cu oraşul Ungheni», a remarcat dînsul, atenţionîndu-i să nu uite de promisiunile pe care le-au făcut.

Şedinţa a fost condusă de cel mai în vîrstă consilier – Nina Coroli (PCRM), iar la final au ciocnit cu toţii cîte o cupă de şampanie.

primar Sedinta consiliului orasenesc Ungheni
primar Sedinta consiliului orasenesc UngheniIlie Ciocan Sedinta consiliului orasenesc Ungheni

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: