cartea memoriei, deportări, ungheni, istoria
Imagine: istoria.md

Din raionul Ungheni au fost deportați în 1949 peste  patru mii de cetățeni. Această cifră este culeasă din Cartea memoriei – catalogul victimelor totalitarismului.

Patru mii de nume sunt înscrise în Cartea memoriei pentru urmașii urmașilor, de a ține minte o perioadă extrem de complicată din istoria popoarelor, care au trăit oroarea deportărilor. În dependență de proporțiile localităților au fost ostracizați un număr corespunzător de cetățeni. Cei mai mulți cetățeni au apucat drumul patimilor din orașul Ungheni – peste patru sute, apoi urmează o statistică dezolantă precum e aceasta: din Rădenii Vechi – 188 de gospodari, din Sculeni – 131, din Todirești 110, din Petrești – 117. Nici o localitate cât de mică n-a avut crezare, n-a evitat osânda și durerea. În actele de prezentare în fața instanței pentru a se aduce cap de acuzație stă înscrisă o singură frază, ori numai un singur cuvânt – n-au achitat impozitele, colaboraționist, chiabur, membru activ în Armata neagră, persoană ce reprezintă pericol social, sectant, activitate antisovietică etc. Dar cei mai mulți au fost deportați sub motivul că s-au opus să plătească impozitele la stat în natură. În asemenea caz, familia era deportată, iar puținul agonisit de cereale era încărcat și dus în direcția unde Stalin socotea că e mai necesar.

[audio:Deportari.mp3]

Cojocaru Dumitru, din Todirești, pe timpuri povestea că gospodarii s-au culcat noaptea fără să bănuiască ceva, apoi pe la ora 3-4 se auzeau bătăi în ușă cu patul puștii și răcnete pentru demoralizare. Copiii tremurau de frică, maturii erau crispați de deznădejde, bătrânii lăcrămau de imposibilitatea de a opune careva rezistență. Maturii erau conștienți că din clipa când a bătut ostașul sovietic  la ușă, aceasta însemna trecerea vieții familiei pe linia de rezervă, unde omului nu i se dădea garanție de viață. În satul Chirileni sunt bine cunoscuți cei care au alcătuit listele, dar fiindcă aceștia s-au aflat sub protecția autorităților,  nimeni n-a încercat să se răzbune cel puțin verbal, pentru a depresuriza atmosfera încărcată a sufletului. Frica i-a cuprins pe toți pe zeci de ani înainte.

În multe sate cum ar fi Sculeni, Negureni, Rădeni, lucrătorii primăriei, care cunoșteau despre eventuala operație de ridicare înștiințau rudele, prietenii, pe cei care puteau, punând viața în mare pericol. O parte au fost duși la stația Bahmut, deși nimeni nu poate explica de ce, altă parte la stația Stolniceni, cu certitudine nu din cauza economisirii carburanților, apoi au fost urcați în vagoane și duși în câteva regiuni din Rusia. Marea majoritate și-au păstrat simțul demnității și mândriei, au muncit în condiții absolut inumane, lăsând amintiri frumoase în memoria localnicilor simpli, care au văzut în cetățenii moldoveni o categorie docilă, harnică, cu abilități de excepție de a trece peste dificultăți și de a face din viață cunună de satisfacție.

Astăzi toți ei sunt comemorați de cetățenii care trăiesc într-o societate liberă, din dorința ca aceste grozăvii să nu se mai repete și din necesitatea de a da memoriei încă un impuls de împrospătare.

Radio Moldova Actualităţi
Timofei  Blănaru

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(7 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: