Ion Harea, preşedinte, consiliul raional, UngheniL.B.: Cum comentați rezultatele alegerilor locale?

I.H.: Consider că se impune un comentariu foarte dur. Și am să vă spun de ce. În loc să se mizeze pe continuitate, lucrurile au deviat în altă direcţie. În plus, o parte din componentele Alianței, în loc să-și vadă de electorală, în loc să-şi promoveze programul electoral, au început a bate în colegii lor de alianță. În consecinţă, cei ce au fost murdari au ieșit din campanie curați, iar cei curați au ajuns murdari. Sigur, e mult mai ușor să arunci noroi asupra guvernării, căci, oricît te-ai strădui,  nu le poți face pe toate într-un timp relativ scurt. De exemplu, noi, coaliția forțelor democratice din Ungheni, am avut la dispoziție doar doi ani. Pînă la jumătatea anului 2009 ne-am conf runtat cu o putere centrală comunistă ostilă nouă. Și ulteriort tentaculele acelei caractițe comuniste au rămas peste tot. În orice lucru pe care-l începeam, neapărat apărea o piedică.

L.B.: Să revenim la rezultatele alegerilor locale. Cît de satisfăcătoare pot fi ele pentru alianță?

I.H.: Voi fi direct: componentele Alianţei nu preau au avut „locomotive” aici, în teritoriu, nu au avut acel nucleu din trei-patru-cinci personalități care să tragă după sine electoratul. La ce am ajuns? Ca în Ungheni, unde au fost înregistrate numeroase realizări, să voteze doar 47% din electorat, iar în raion – 51%. Unde-s voturile?

L.B.: Prin ce, credeţi, se explică refuzul multor cetăţeni de a ieși la vot?

I.H.: A fost un protest al oamenilor împotriva comportamentului necivilizat al concurenţilor electorali. În plus, în liste au fost puţine personalităţi. Nu vă supărați, dar și mass-media are o parte din vină, pentru că de ani buni se axează doar pe critici, doar pe senzaţii deşarte. Sigur, e nevoie de critică, dar e nevoie şi de obiectivitate. Din păcate, unele surse media, chiar şi atunci cînd vorbesc de realizări, neapărat trebuie să toarne o lingură de dohot. Eu înțeleg că presa trebuie să fie cu ochiul pe guvernare, că trebuie s-o critice. Înțeleg. Dar mai spuneți și ceva de bine, căci au fost făcute multe lucruri bune. Nu ştiu cum s-a întîmplat că, acolo unde trebuiau cizelaţi comuniștii, ei erau cizelaţi. Cu ce ne-am ales, pînă la urmă? Un primar care a furat și e dovedit acest lucru, cîștigă alegerile. Un primar care a muncit şi a adus investiţii de milioane de lei, le pierde. Recent, am auzit o expresie foarte bună: ca să devii primar, nu trebuie să faci nimic. Aşa este: nu trebuie să faci nimci și e cel mai bine. Cum faci ceva, cum ești criticat din toate părțile.

L.B.: Dar electoratul a fost cel ce a apreciat munca unui sau altui primar.

I.H.: Eu nu vreau să învinuiesc electoratul. Electoratul trebuia electrizat. Electoratul trebuia chemat la urne, electoratului trebuia să i se explice mai clar şi cu mai multe argumente. Foarte puțin s-a lucrat cu tineretul, nu s-a utilizat interrnetul, rețelele de socializare. Dar şi oamenii, din păcate, continuă să fie naivi şi cred în promisiuni deşarte, aşteaptă ca cineva să vină să le dea, să le facă. Oare acestea trebuie să fie criteriile pentru care trebuie ales un candidat sau altul? Şi mai am o întrebare la care, sigur, răspunsul e clar. De ce partidele se tem de cei puternici, de concurență? Dacă cineva este azi puternic, trebuie folosit la maximum. La noi însă, în asemenea cazuri, se vine doar cu critici dure, încurajate de cineva din spate. Cel care iese în faţă nu este decît un executor, căruia i se tot promite: ai să fii șef, iar noi te vom ajuta. Nu e un ajutor. Persoanele respective, odată ce vor deveni şefi, vor fi șantajate la fiecare pas. Eu nu m-am lăsat șantajat. De aceea și nu sînt acceptat. Cine va accepta un om care are poziția sa fermă?

L.B.: În cei patru ani de activitate, ați lucrat cu un consiliu raional foarte pestriț – n-a fost deloc ușor. Este deja cunoscută și componența noului consiliu. Credeți că va fi mai simplu?

I.H.: Fostul consiliu a avut o componență complexă și complicată, din reprezentanţi a 8 partide şi un independent. Dar s-a găsit limbaj comun. Eu le  mulțumesc tuturor, chiar și celor ce m-au criticat, care s-au opus unor decizii. Atunci cînd ai vînt în față, te strădui să mergi înainte și să trecei toate obstacolele. Dacă nu era acea opoziţie, cine știe ce realizări am fi avut. Slavă Domnului, am reușit: majoritatea lucrurilor care trebuiau promovate le-am promovat. Acum, avem în noul consiliu reprezentanţi a patru partide și un independent. Dar asta nici pe departe nu rezolvă problema. Problema o rezolvă profesioniștii, oamenii care au trecut prin administrația publică locală, prin politică. Faceți o analiză a listelor și vedeți ce oameni vin în consiliul actual, care le este experiența în politică și în adminsitraţia publică locală. Va fi mai complicat. Noii consilieri ai Alianței vor avea foarte mult de lucru. Ei trebuie să ia în calcul faptul că în fracțiunea comuniștilor sînt profesioniști și cu o experiență administrativă, politică, dar şi distructivă foarte mare. Bombe și capcane vor fi pregătite la tot pasul. De aceea vreau să transmit un mesaj către consilierii din Alianţă: folosiți potențialul oamenilor cu experiență.

L.B.: Cum veți proceda cu cel ce va veni în funcția de președinte al raionului? Veți închide ușa și veți pleca fără să mai întoarceți capul înapoi?

I.H.: Eu am trecut în viață prin foarte multe funcții și am lucrat cu foarte multă lume. Totdeauna am lăsat o portiță deschisă, pentru o ulterioară comunicare, conlucrare. Dar, din moment ce ușa mi se va închide, nu am să bat prea mult în ea. Și încă ceva: eu nu am plecat de tot. Eu voi reveni. Lupta continuă.

L.B.: De ce nu aţi continuat cu una dintre echipele actuale ale partidelor din Alianţă?

I.H.: Am făcut încercări de a adera la o echipă sau alta, pentru  a rămîne în Consiliul raional. Nu a fost apreciată această tentativă a mea. Eu le mulțumesc tuturor pentru lecția pe care mi-au predat-o. A fost o lecție foarte bună, iar eu sînt un elev sîrguincios, însușesc foarte bine lecțiile și numaidecît, la timpul oportun, le folosesc.

L.B.: Dacă viitorul președinte, noua administrație a raionului vă va solicita ajutorul, îl veți acorda?

I.H.: Acolo unde mă voi simți util, iar sfaturile mele vor fi luate în calcul, sigur că voi ajuta. Dar, ca să fiu, pur și simplu, provocat, întrebat, ca mai apoi totul să se folosească împotriva lui Harea… nu va fi. Școala vieții deja m-a învățat multe. Va fi un mare păcat dacă lucrurile bune pe care le-am început nu vor avea continuitate, mai ales cele ce ţin de relaţiile externe. Avem multe acorduri semnate, avem stabilite multe relații. Aici chiar aș vrea să fiu solicitat și întrebat cum lucrăm, deoarece relațiile cu un ambasador, cu un consiliu județean, cu o țară, nu se construiesc într-o zi.  Şi încă un lucru aş vrea să spun la final: personalitățile din cadrul celor trei componente ale Alianţei să negocieze frumos, să cheme la negocieri oameni care pricep ca să așeze lucrurile fundamental. Trebuie să fie foarte clar: președintele raionului nu întruchipează un partid, ci întreg raionul. Și aici vreau să reiterez o propunere a mea mai veche: președintele raionului trebuie ales de întreaga populație a raionului, și nu de un consiliusau de o grupare. Or, președintele raionului trebuie să fie acea persoană care să aducă echilibrul. Sper ca, pînă la urmă, să fie făcute modificările de rigoare în legislaţie.

Lucia Bacalu

 

 

(3 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: