coaliţii, partide, lideri,
Imagine:unimedia.md

Liderii partidelor Alianţei pentru Integrare Europeană vor semna zilele acestea un acord care va sta la baza constituirii coaliţiilor la nivel local. După alegerile locale din 5 iunie, AIE deţine majoritatea în 27 de raioane. Noul acord va stabili principiile în baza cărora va fi aleasă puterea locală, preşedinţii şi vicepreşedinţii de raioane. Liderul PD, Marian Lupu, a declarat că la partajarea responsabilităţilor în teritoriu se va ţine cont de numărul mandatelor fiecărui partid, dar în primul rând va fi luată în consideraţie opinia partenerilor.

Liderii organizaţiilor de partid teritoriale au salutat semnarea acestui document. Unii dintre ei au început discuţiile pe marginea creării alianţelor locale imediat după anunţarea rezultatelor alegerilor locale din 5 iunie. În unele localităţi consilierii comunişti au încercat deja să poarte tratative cu consilieri din partea partidelor democratice. Liderii AIE au exclus însă orice posibilitate de creare a unor coaliţii cu PCRM.

Salută decizia AIE

Iurie Toma, preşedintele organizaţiei teritoriale a PLDM din Ungheni, ne spune că ei s-au întâlnit şi au discutat cu liderii teritoriali ai PD şi PL. „Noi am convenit din start să creăm o alianţă. Este unica noastră şansă de a asigura o guvernare eficientă la nivel local”, ne-a spus el. „Imediat ce va fi semnat acordul, ne vom întâlni pentru a discuta următorii paşi pe care urmează să-i realizăm. Noi am salutat iniţiativa liderilor AIE”, ne-a spus liderul OT PD din Ungheni, Petru Langa. Întrebat dacă e adevărat că unii consilieri comunişti au încercat să poarte discuţii cu consilierii democraţi în vederea asigurării viitoarei majorităţi în consiliu, Langa a lăsat să se înţeleagă că aceştia au tatonat terenul. „Comuniştii s-au apropiat să discute variantele posibile prin care pot fi antrenaţi în procesul de guvernare. Au fost discuţii pur personale, informative, nu în numele fracţiunii sau al partidului”, a mai spus el.

„Din start, am respins orice discuţie cu comuniştii”

Victor Său, preşedintele organizaţiei teritoriale PLDM din Soroca, ne-a informat la rândul său că s-a întâlnit cu liderii formaţiunilor teritoriale ale PD şi PL, încă la începutul acestei săptămâni. „Vom fi în continuare o alianţă la nivel local. Luni, am discutat partajarea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte al raionului. Am ajuns la o înţelegere în acest sens, am pregătit şi un acord pe care urmează să-l revadă PL şi PD, în vederea unor eventuale propuneri sau modificări, pe care îl vom semna zilele acestea”, ne-a spus Său. AIE la Soroca deţine 19 mandate de consilier, PCRM – 14 mandate. „S-a apropiat de mine vicepreşedintele Partidului Comuniştilor şi mi-a propus să facem coaliţie. Nu am încercat să aflu care este oferta lor. Din start, am respins orice propunere şi le-am recomandat consilierilor să nu se întâlnească în mod separat cu aceştia, să nu cadă în ispită”, a ţinut să precizeze Său, afirmând că comuniştii au încercat să poarte discuţii şi cu ceilalţi lideri ai formaţiunilor care au acces în consiliu. Vladimir Nicuţă, liderul local din partea PD de la Soroca, ne spune că aici alianţa de guvernare democrată funcţionează încă din 2007, „vom continua această tradiţie, nu există alte căi de guvernare”, crede el.

„Ai noştri sunt calmi”

La Străşeni, Partidul Comuniştilor deţine 9 mandate, spre deosebire de partidele AIE care au obţinut 23 de mandate de consilieri raionali. „Ne-am întrunit într-o şedinţă cu liderii PLDM şi PD. Suntem de acord să creăm o alianţă la nivel local. Acum, discutăm partajarea funcţiilor în consiliul raional, ca instituţia  să-şi reia activitatea”, ne-a spus liderul OT PL, Lilian Carp.

La rândul său, reprezentanţii OT PLDM din or. Hânceşti ne-au informat că aici comuniştii deţin 7 mandate, AIE – 28. „Nu încercăm să purtăm nicio discuţie. Comuniştii noştri sunt calmi”, ne-a spus Ion Tonu.

Amintim că noul acord ce va sta la baza creării unor coaliţii la nivel local este elaborat de un grup de lucru din care fac parte Victor Bodiu (PLDM), Valeriu Lazăr (PD) și Mihai Moldovanu (PL).

Sursa: Svetlana Corobceanu, Jurnal de Chişinău

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: