Expresul

Din 20 iunie, a început o nouă campanie electorală

Imagine:acidadeicapui.com.br

Zarurile au fost aruncate. Are cine ne conduce în următorii patru ani. I-am ales noi, poporul, şi pe primari, şi pe consilieri. Nu avem ce ne plînge. Îi merităm aşa cum sînt: şi mai buni, şi mai răi, şi mai tineri, şi mai în vîrstă, şi mai harnici, şi mai leneşi.

Este îmbucurător faptul că foarte mulţi primari, exact jumătate din numărul total, au o experienţă solidă, fiind deja la al doilea lor mandat (consecutiv). Cu siguranţă, ei ştiu mai bine decît ceilalţi ce au de făcut şi cum trebuie de făcut. Nu sînt în drept să mă pronunţ cît de potriviţi sînt în funcţia de primar, dar, din moment ce oamenii i-au ales, înseamnă că au făcut ceva bun pentru satele lor. Nu aş vrea să cred că unii au fost aleşi doar pentru că nu au avut concurenţi pe măsură.

Au venit şi mulţi primari noi. E un test foarte serios pentru ei. În scurt timp, doar peste cîteva luni, oamenii vor înţelege dacă au ales bine sau au dat greş.

Regretabil e faptul că, în unele cazuri, candidaţii la funcţia de primar, mai ales în turul II, au fost lăsaţi de unii singuri să-şi cîştige victoria. Acum, după război, mulţi eroi se găsesc. E regretabil faptul că în unele localităţi oamenii nu au ştiut să aprecieze realizările obţinute de foştii edili şi i-au lăsat pe tuşă.  E regretabil faptul că în această campanie s-a aruncat prea mult noroi, s-au pus pe tapet mult prea multe neadevăruri. Se pare că un asemenea comportament devine o normalitate. Îi vezi zîmbind pe cei ce pînă mai ieri aveau feţe desfigurate de ură. „Aşa-i în campanie”, zic ei cu nonşalanţă. Oare chiar aşa să fie?

Un om puternic şi cu bun-simţ va spune cu glas tare tot ce gîndeşte despre altul, va atenţiona imediat opinia publică despre anumite nereguli comise de acesta sau, cel puţin, îi va face observaţie prieteneşte. Se pare că în actuala campanie am avut mai multe persoane slabe, care au înţeles că pot să se ridice deasupra altora doar prin minciuni, înjurături şi bîrfe. Alegătorul, care devine din ce în ce mai deştept, pe mulţi i-a taxat.

Din 20 iunie, a început o nouă campanie electorală, care va finaliza peste patru ani. Cine doreşte să fie primar în 2015 să se gîndească de pe acum la lucruri furmoase şi să le întreprindă. Iar dacă feleşagul îi este altul, să nu lase pentru ultima sută de metri toate materialele compromiţătoare, ci să aibă curajul să le dea publicităţii atunci cînd a luat cunoştinţă de ele. Numai aşa va fi respectat şi apreciat.

Lucia Bacalu

 

(1 vizualizări)